Bacovia și Ilie Boca îl fascinează pe jurnalistul Ioan T. Morar

Administrator

Poezia lui Bacovia și pînzele maestrului Ilie Boca sînt puncte de referință nu doar pentru iubitorii de cultură din Bacău, ci și pentru cei din alte alte zone ale țării. între aceștia se află și Ioan T. Morar, cunoscut ziarist și om de televiziune, membru fondator al „Academiei Cațavencu”. Aflat în vizită la Bacău, el a mărturisit că a citit din scoarță-n scoarță poezia lui Bacovia, și nu doar atît. „Mă leagă de acest oraș în primul rînd poezia lui Bacovia. Mă pot lăuda că sînt unul dintre cei care au citit poezia lui integral. De asemenea, am o mare admirație față de un artist plastic din Bacău, Ilie Boca, care se situează, în opinia mea, între primii cinci pictori din România, oricum ar întoarce sau ar face cineva clasificările. Este, însă, un om prea retras și prea discret. Dacă ar fi trăit la București, ar fi fost recunoscut la adevărata sa valoare sau aproape de ceea ce ar merita”, a afirmat Ioan T. Morar. Jurnalistul și-a amintit de ziua cînd a venit special la Bacău, doar pentru a cumpăra cîteva pînze semnate Ilie Boca și a le trimite în America unui prieten. „Cînd m-a văzut la ușă, Ilie Boca m-a întrebat cu ce treburi am venit la Bacău. Iar cînd i-am explicat că am venit doar pentru a-i cumpăra cîteva tablouri, nu i-a venit a crede. Le-am achiziționat pentru a le dărui unui prieten din Statele Unite ale Americii, Vladimir Tismăneanu”, ne-a povestit Ioan T. Morar. Maestrul Ilie Boca a rememorat episodul cînd amicul din capitală a venit să-i cumpere lucrările. „âmi amintesc că totul s-a întîmplat după expoziția pe care am avut-o la New York. La vernisaj a venit și Vladimir Tismăneanu, iar eu m-am dus la lansarea unei cărți de-a lui. Ulterior, Ioan T. Morar m-a sunat și a venit la mine. A cumpărat un tablou sau două, nu mai rețin foarte bine”, ne-a povestit Ilie Boca. în ce privește aprecierile cu privire la clasarea sa în topul artiștilor români, Ilie Boca, cu modestia-i binecunoscută, a refuzat să facă vreun comentariu. „Este părerea lui. Este o afirmație subiectivă. Oricine are dreptul la judecăți de valoare. Personal, sînt încîntat că mă apreciază”, a mai spus pictorul.
Dar amintirile lui Ioan T. Morar despre Bacău sînt legate și de nemuritoarele spectacole pe care trupa „Divertis” le susținea în județ. „Era prin ’87, cînd am fost la Slănic Moldova. Se organizau Galele Amfiteatru, iar eu eram redactor la „Viața Studențească. A fost o atmosferă superbă, o oază de normalitate în acele vremuri”, și-a amintit Ioan T. Morar. Bacău mai înseamnă pentru el și doi ziariști care au conceput „Manualul jurnalistului de investigație”: Cristian Grosu și Liviu Avram.
în opinia sa, municipiul de pe malul Bistriței este un oraș care a dat ceva și pe scena politică a țării. „S-a făcut o comparație, dacă nu mă înșel de către domnul Hrebenciuc, și s-a zis: să fie România în Europa, cum e Bacăul în România”, a mai spus, cu zîmbet, Ioan T. Morar. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.