Echipa pregatita de Bogdan Milon si-a atins obiectivul anuntat inainte de deplasarea la Iasi, adica cucerirea unei medalii. Performerii sunt Adelina Marin, Ioana Popescu, Georgiana Droanca, Catalin Ionascu si Matei Droanca. Ei au invins in grupa echipa Galatiului, cu 4-1, pierzând cu 3-2 in fata Timisoarei. Ulterior, pentru calificarea in finala, CSS Bacau a dispus cu 4-1 de vecina din Onesti, pentru ca in finala sa piarda tot cu 3-2 in fata Timisoarei. A contat foarte mult ca in echipa banateana a evoluat Sabina Balut, campioana en-titre a categoriei de vârsta U17, cea care a invins-o pe Adelina Marin si in finala Cupei României, competitie care s-a desfasurat in paralel, tot la Iasi. Amintim ca Adelina nu a implinit inca 15 ani. La Cupa României, ea a mai cucerit o medalie de aur la dublu-feminin (alaturi de Sabina Balut) si una de argint, la dublu-mixt (alaturi de Catalin Ionascu). Tot la Cupa României, dublul Ionascu/Matei Droanca a cucerit medalia de bronz. Urmatoarea competitie din badmintonul românesc va fi CN Echipe U19 si Cupa României U19, la Timisoara, intre 7 si 10 aprilie. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns