Băiatul făcut din cifre

Administrator

Adrian Zahariuc este olimpicul care în ultimii ani a adus cele mai multe și valoroase distincții pentru școala băcăuană. Două locuri I la olimpiadele de matematică, în 2003 și 2004, medalie de aur, în 2004, la aceeași competiție și alte două premii în întrecerile internaționale. Medalie de aur la Balcaniada de Matematică a juniorilor din Turcia, în 2003, și medalie bronz la Olimpiada Internațională de Matematică din 2004, de la Atena. Rezultatele înscrise numai pînă acum în CV-ul lui sînt cu atît mai valoroase cu cît Adrian Zahariuc este doar în clasa a X-a, la Colegiul Național „Ferdinand I”. Iar de anul trecut a intrat în competiție alături de cei mai buni matematicieni din țară, deși colegii lui de echipă sînt în clasa a XI-a sau a XII-a.

Am încercat să aflăm ce se ascunde în spatele acestor performanțe deosebite și ce presupune menținerea în topul primilor șase elevi – matematicieni din România. „Sînt pasionat de matematică de cînd mă știu. âmi mai place și informatica, dar distanța între cele două obiecte este foarte mare”, recunoaște adolescentul băcăuan. Interesul pentru obiectul care l-a consacrat este reliefat și de timpul pe care îl alocă studiului. După ce vine de la școală, în două-trei ore își face temele pentru a doua zi. Asta înseamnă că în jurul orei 17.00, cel mai tîrziu, se apucă de învățat la matematică. Pregătirea îi ocupă cel puțin trei ore zilnic, iar la sfîrșit de săptămînă poate ajunge și pînă la zece ore într-o zi. Lucrurile se mai complică cînd este plecat cîte o săptămînă la București, la pregătirea centralizată a lotului, și lipsește de la școală. Atunci trebuie să învețe singur, după manuale, ca să recupereze materia din urmă. Adrian susține că nu este o vedetă în clasa lui, dar profesorii au înțeles înclinația pentru matematică și nu îl „chinuie” prea mult. Cu toate acestea, în primul an de liceu media generală a matematicianului olimpic nu a fost sub 9,80.

Pasiunea îl menține în top

L-am întrebat pe Adrian Zahariuc care este secretul reușitei lui, iar răspunsul a venit fără ezitare. „Am lucrat din pasiune de fiecare dată. Altfel, nu se poate face performanță. E mai greu să ajungi în top, dar și foarte greu să te menții între primii. Eu nu învăț pentru concursuri, ci ca să știu eu. Nu învăț mai mult cînd se apropie o olimpiadă, ci chiar mai puțin decît de obicei. în perioada dinaintea concursurilor, de obicei, mă odihnesc”, a mai spus olimpicul.
Ce înseamnă să te pregătești pentru o olimpiadă internațională la matematică? în cele peste 50 de ore săptămînale dedicate obiectului preferat, Adrian învață după culegeri, mai vechi sau mai noi, materiale de pe Internet sau cărți ale unor profesori români sau din alte colțuri ale lumii. A terminat de mult de studiat manualele, inclusiv cele din clasele a XI-a și a XII-a. Are acasă foarte multe materiale după care studiază, iar ca să fie la curent cu ultimele tendințe în matematică folosește Internetul. Forumurile de discuție ale matematicienilor de pe glob, site-urile unor societăți academice renumite pe plan mondial sau publicații electronice ale unor universități renumite sînt cîteva dintre sursele sale de documentare. Cel care îl ajută necondiționat cu ultimele noutăți în materie este Gabriel Dospinescu. Olimpic la matematică și el, studentul plecat din Onești să studieze în Franța a rămas cel mai bun prieten al lui Adrian Zahariuc. „Vorbim foarte des pe Internet. âl mai consult cînd am neclarități, iar el îmi trimite materiale documetare. Iar de învățat, învăț singur. Din firea mea sînt o persoană mai singură, iar pregătirea o fac în principal în particular. Cu îndrumare domnului Drobotă, profesorul meu de la clasă, și a domnului Gologan, profesorul îndrumător de la lot”, punctează olimpicul care, după Vlad Dascălu, la informatică, a făcut ca despre Bacău să se vorbească în cercurile bune ale matematicienilor.

Coautor la patru cărți, dar neinițiat la capitolul „fete”

Adrian Zahariuc recunoaște că nu are prea mult timp liber. Cînd nu studiază, scrie rezolvările personale ale unor probleme care au fost date la olimpiadele naționale sau internaționale. La 16 ani este deja coautor la patru culegeri de matematică destinate elevilor care se pregătesc pentru olimpiadele județene sau naționale de matematică. Primul volum pe care i-a apărut numele a fost publicat în 2003 și cuprindea propuneri de rezolvări pentru subiectele date la olimpiada națională din acel an, pentru clasele a VII-a și a VIII-a. Este, de asemenea, colaborator al revistelor Arhimede și Recreații matematice, primtre cele mai bune cinci publicați de matematică din țară.
Nu prea are timp pentru pasiuni, dar cînd învață ascultă muzică la radio sau pe calculator, poate ceva Queen, citește și beletristică, iar cînd are timp de mișcare în aer liber mai încinge cîte o partidă de ping-pong în parc fie cu tatăl lui, fie cu Andrei Bobulișteanu, colegul lui de bancă încă din clasa a II-a, pasionat, și el, de matematică. Distracțiile adolescentine sînt o necunoscută pentru olimpicul Zahariuc. „Discoteca e ultimul loc în care m-aș duce. Nu se potrivește cu personalitatea mea. Nici cluburile nu le frecventez deloc. Singurele excepții sînt la olimpiadele naționale, cînd după afișarea rezultatelor mergem cu toții la discotecă. La capitolul fete sînt neinițiat, nu am o prietenă”, afirmă categoric Adrian.

casetă

Părinții se tem pentru sănătatea lui

Adrian este singurul copil al familiei. Gabriela și Corneliu Zahariuc sînt ingineri IT, dar nu regretă nici un moment că fiul lor a ales matematica, în detrimentul informaticii. „I-a plăcut de mic matematica și chiar sîntem bucuroși de alegere. Mi-aduc aminte că prima problemă de matematică a rezolvat-o cînd nici nu intrase la școală. Pînă prin clasa a VI-a, soțul meu l-a ajutat să se pregătească la matematica. Pentru noi, ca părinți, este greu și foarte plăcut să avem un asemenea copil. Trebuie să ne păstrăm cumpătul, nu e benefic să fii într-o luptă acerbă. Noi nu l-am învățat să fie tot timpul în competiție”, spune mama lui Adrian Zahariuc. Și Corneliu Zahariuc recunoaște, ca părinte, că nu este totdeauna ușor să aibă în casă cel mai titrat olimpic din Bacău, de la care așteptările au fost întotdeaua mari. „Cîteodată sînt îngrijorat, din cauză că uneori consumul psihic este foarte mare. Și cîteodată mă mai supăr pe el, pentru că nu prea face mișcare în aer liber. Ne facem griji nu pentru rezultatele lui, ci mai ales pentru sănătate”, spune Corneliu Zahariuc.
De altfel, la pregătirea lui Adrian este implicată, cumva, toată familia. Părinții mai caută pe Internet materiale și sînt la curent cu tot ce face fiul lor. Participarea în competiție le dă foarte mari emoții, iar ca să se calmeze dau și cîte cinci telefoane pe zi. „Ne făceam foarte multe griji cînd pleca de acasă, pentru că e o persoană care se acomodează mai greu. Dădeam foarte multe telefoane. Acum ne-am mai potolit, nu dăm decît trei telefoane pe zi, cînd este plecat”, spune, zîmbind, Gabriela Zahariuc.

casetă

Prima mare provocare din acest an

în aceste zile, Adrian Zahariuc participă la Bancaniada de Matematică a seniorilor, desfășurată la Iași. Și-a cîștigat acest drept pentru că s-a clasat pe locul al doilea în barajul de la lotul cel mare al României. Dar marea provocare va fi la Cancun, în Mexic, unde în acest an se desfășoară Olimpiada Internațională de Matematică. De unde speră să se întoarcă acasă cu medalia de argint. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.