Balanța Justiției trece prin mîinile arhivarilor

Pe ușa dată larg la o parte este afișat un orar de lucru. Nimeni nu-l ia în seamă. Toată lumea se precipită către „bară” și încearcă să convingă arhivarul de serviciu să treacă cu vederea programul de relații cu publicul. Toți cei care trec de ușa arhivei oricărei instanțe vin să studieze un dosar, să obțină vreo copie după documentele depuse la dosar, sau să afle vreo soluție în procesele care le au pe rol. în aproape jumătate din cazuri, solicitanții nu știu numărul dosarului de care se interesează. „Eu îs tata băietului care a fost judecat pentru c-o furat vaca lui Ioșca ș-apăi l-o bătut. Am înțeles că i-o dat ocnă. Aș vre să știu cît o sta la răcoare”, spune un bătrîn cu baston către femeia care ascultă resemnată povestea lui. „Tataie, n-am cum să te ajut dacă nu știi numărul dosarului. Uite cîte mii de volume sînt aici? Crezi că eu le știu după fiecare caz în parte? Ele au un număr și după acela pot să-ți spun ce hotărîre a dat judecătorul. Măcar numele celor care s-au judecat le știi?”, întreabă arhivarul de serviciu. Bătrînul stă și se gîndește îndelung. Nu știe exact care-i numele de familie a lui Ioșca, îi știe doar porecla dar se lămurește repede că este suficient numele fiului lui. Arhivarul îi pune în față un registru imens în care sînt înregistrate după numele părților toate procesele aflate pe rol, dar nici așa nu-i bine: moșul nu are ochelarii la el și nu vede ce scrie acolo. Obișnuită cu astfel de cazuri, femeia îi ia registrul din mînă și-i găsește numărul de dosar. Se duce la condică în protestele înăbușite ale celorlalți socilitanți, din coadă, nemulțumiți că trebuie să aștepte. Bătrînul ascultă înmărmurit sentința și umerii deja gîrboviți parcă se apleacă și mai mult. „Cui o semăna Doamne copchilul ăsta, că eu nu l-am învățat așa?”, murmură bărbatul în tăcerea care s-a lăsat brusc în încăperea micuță, și iese pe ușă cu lacrimile înnodate sub barbă.

Sute de dosare sînt scoase și puse zilnic de arhivari în rafturi

Privesc uimită la femeia de nici un metru jumătate cum se cațără pe rafturi ca o veveriță. O colegă o sprijină de un picior să nu se răstoarne pe spate în timp ce scoate din raft un dosar cît un munte, care cîntărește peste zece kilograme. După culoarea coperților, este un dosar de faliment la care s-au depus sute de documente contabile și tot felul de alte acte care vin în sprijinul uneia sau alteia dintre părți. Deși trec pe la arhivă de destul de mult timp, încă nu am reușit să înțeleg care-i mecanismul după care se ghidează cele șase femei atunci cînd se duc glonț la un raft anume ca să scoată dosarul și să ți-l pună în față. Mi se pare nefiresc faptul că toate sînt aproape slabe de parcă sînt croite după același calapod din punct de vedere fizic. Zumzetul de la bară a devenit mai pregnanat. Avocați, juriști, experți contabili laolaltă cu oamenii care se judecă pentru diferite pricini vor cît mai repede cîte ceva legat de un dosar. Peste tot zgomotul se ridică vocea unuia dintre arhivari, care spune cuiva, la telefon, soluția dată într-un dosar oarecare. Pe masa de studiu, la care se îngrămădesc și cîte 15-20 de oameni odată, vin grefierele din sălile de judecată cu alți munți de dosare pe care le înșiruie la cusut. Tanti Vera scoate dintr-un sertar un ac imens în care pune ață de un mosor imens și o sulă. ânțeleg rostul sculelor peste cîteva momente, cînd femeia așează frumos actele care fuseseră depuse la dosar în sala de judecată, și de pe sub masă mai scoate și un ciocan. Cu sula și ciocanul face o gaură în mormanul de hîrtii și după aceea, cu acul îndoit special de la jumătate aproape în unghi de 90 de grade, începe să coasă noile file. Are o dexteritate pe care nu ți-o poate da decît experiența, și nu-mi rămîne decît să admir îndemînarea femeii. âmi zîmbește oarecum rușinată cînd îi fac fotografii și nu vrea cu nici un chip să-mi spună ce salariu are.

Salarii de mizerie, muncă de ocnaș

în prima zi cînd am stat să studiez un dosar mi s-a părut că agitația arhivarilor este doar temporară. Aveam să mă conving de faptul că femeile de la arhivă sînt mînate să se miște cu viteză de cineva invizibil tot timpul. Se mai liniștesc după amiaza cînd se termină procesele, dar ele au alte lucrări de efectuat: completează în fel de de fel de registre și condici soluții, minute, înregistrează recursuri și apeluri, întocmesc dovezi de comunicare a citațiilor, supraveghează respectarea termenelor din dosare și a motivărilor judecătorilor și, mai ales primesc sub semnătură toate dosarele și le păstrează pînă la soluționarea lor. Șefa lor se ocupă între timp de legalizări, iar una dintre femei scoate dintr-un sertar doi covrigi uscați. Nu a mai avut timp să-i mănînce. âmi spun, cu reținere, că salariul lor nu depășeșete cinci milioane de lei. „Avem salarii mici, cele mai mici din sistem, deși toată lumea recunoaște că arhiva unei instanțe este și plămînul ei. Dacă intervine aici vreo sincopă se duce totul de rîpă. Avem și responsabilități și sarcini de serviciu, mai ales de cînd ținem evidența dublă și pe calculator și în registre, dar salariul este mic și condițiile de muncă sînt cele pe care le vedeți”, îmi spune una dintre femei. Același statut îl are și registratura, locul unde se aduc prima dată dosarele și apoi se distribuie la arhivă, dar și toate celelalte documente. Un singur om de la fiecare instanță ține evidența a trei secții: civilă, comercială și penală în condițiile în care fiecare dintre ele ar trebui să aibă propria lor registratură.

Fiecare arhivar are în grijă, în medie, 6.000 de dosare

La judecătoria Bacău, cei șase arhivari au în resposabilitate pînă la această oră 16.000 de dosare, atîtea cîte figurează în registrul de evidență. Asta înseamnă, cel puțin 30.000 de oameni, dacă ținem cont de faptul că într-un proces trebuie să fie două părți. Deși, de regulă sînt implicați cinci- șase, sau uneori chiar cu ordinul sutelor, așa cum este cazul Rafo, unde în tabloul creditorilor figurează nu mai puțin de 700 de societăți. La Tribunal, în opisul alfabetic sînt înregistrate alte zeci de mii de dosare anual. La acestea se mai adaugă dosarele aflate pe rol din anii trecuți. Deși programul de lucru este de opt ore, arhivarii stau la serviciu, de regulă, între 10 și 12 ore. Nimeni nu le contabilizează munca, pentru că oricum nu le sînt plătite orele suplimentare. Șefii instanțelor dau din umeri a neputință. Nivelul de salarizare este stabilit printr-o hotărîre de guvern materializată într-o grilă de salarizare națională și indiferent de volumul de muncă, justițiabilii, așa cum sînt numiți în termenii de specialitate, cei care se judecă trebuie să fie serviți cît se poate de prompt și de eficient. Singura speranță a arhivarilor în aceste condiții o reprezintă îmbunătățirea condițiilor de muncă, lucru care se pare că va fi realizabil în sediul noului Tribunal Bacău. „Cel puțin poate scap de nenorocitul asta de geam care de șase ani nu a putut fi înlocuit și am acum spondiloză”, spune cu năduf una dintre femei. în rest, în privința salariilor, ele nu-și mai pun speranțele nici în sindicat, care „urmărește doar interesele celorlalți funcționari. Am să mă retrag din sindicat și poate vom face singuri grevă”, spune parcă mai plină de curaj o femeie aflată după un munte de dosare. între timp, la ușa arhivei își făcuse apariția o bătrînă cu traista în spate și lacrimi în ochi care începuse să bocească de-a binelea. Evident, nu-și găsea un dosar. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!