Centrul municipiului Bacău va fi invadat, mîine, de elevii Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”. âmbrăcați în tradiționala robă de absolvent, elevii de clasa a XII-a vor străbate, împreună cu profesorii și invitații lor, traseul cuprins între statuia lui Ștefan cel Mare, Prefectura Bacău, Primăria Bacău și Universitatea „George Bacovia”. Parada din centrul orașului este, însă, doar una dintre manifestările care vor fi organizate cu ocazia „Zilei Absolventului”, sărbătorită în acest an pe 2 iunie, cu începere de la ora 12.30. Cursul festiv al promoției 2006 va fi desfășurat în Aula Universității „George Bacovia”, după care, de la ora 20.00, la discoteca Audi Top, vor fi decernate premiile „Viorel Cataramă”. Festivitatea de decernare a premiilor va fi urmată de tradiționalul, deja, Bal „Cataramă”. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.