Bani, cu nemiluita, calitate, zero

Administrator

O sută de miliarde aruncate în vînt
• deși nu i-a fost făcută recepția finală, clădirea Muzeului de Științele Naturii, care a costat aproape 100 de miliarde de lei, a început să se degradeze n unele scări și pereți au crăpat deja, iar gresia poate fi scoasă cu mîna n conducerea CJ a reacționat și a spus că situația nu este normală, iar firma Conextrust trebuie să remedieze toate neajunsurile n constructorul susține că acest complex e format din trei clădiri, cu trei fundații diferite, și de aici toate problemele

Scandalos! Acesta e cuvîntul care-ți vine în minte cînd mergi la Complexul Muzeal „Borcea”, din Parcul Cancicov, acolo unde se află și Biblioteca Județeană din Bacău. Imobilul s-a degradat serios, încît ai spune că a fost inaugurat cu cine știe cîți ani în urmă. în realitate, acesta abia a fost deschis și, peste toate, a „înghițit” o avere. Nu mai puțin de 100 de miliarde de lei. Cu toate acestea, dacă urcați treptele Bibliotecii Județene veți avea supriza să vedeți cum o parte din gresia montată la intrarea în modernul sediu s-a lăsat. Mai mult, bucăți din gresie pot fi scoase cu mîna din ciment, fără nici un fel de efort. Nici scara ce coboară spre secția de împrumut adulți nu arată mai bine. Din lateral poate fi observată o crăpătură ce se întinde dintr-o parte într-alta a treptelor. însă nu doar treptele au crăpat, ci și pereții imobilului. „Am văzut crăpăturile de pe scara de la intrare și de la cea din bibliotecă încă din luna mai a anului trecut, cînd am început să ne mutăm aici. I-am anunțat pe cei de la Consiliul Județean pentru a nu se crede că situația se datorează mutării bibliotecii”, ne-a declarat Silvia Tomescu, directoarea Bibliotecii Județene „C. Sturdza” din Bacău. Iar situația asta se înregistrează într-o construcție abia dată în funcțiune și ale cărei costuri s-au ridicat, pînă acum, la aproape o sută de miliarde de lei, după cum ne-a informat prof. univ. dr. Neculai Barabaș, directorul Complexului Muzeal „Ion Borcea”.
însă necazurile par a fi și mai multe. „Sînt mai multe probleme, toate trecute într-o listă anexă, cu observațiile de rigoare, ce vor fi înmînate constructorului. între ele a fost anexată și situația scărilor din exterior. Acestea au fost anexate și se pare că terenul a lucrat mai repede. Toate problemele se vor remedia. De altfel, statul a luat măsuri ca recepția să se facă în etape. S-a făcut o recepție parțială, în luna decembrie, însă cea finală va avea loc anul viitor”, ne-a declarat directorul Barabaș.
Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, autoritate în subordinea căreia se află Complexul Muzeal „Ion Borcea”, recunoaște, însă, că problemele apărute la noul sediu nu sînt firești. „Nu e normal ce se întîmplă! Mai sînt ceva probleme și cu căldura, dar firma care a făcut lucrarea are răspunderea să le remedize”, a opinat vicepreședintele Mitocaru.
Vestea despre problemele existente în clădire au ajuns și la firma constructoare, Conextrust. Reprezentații acesteia susțin că ele sînt considerate normale, deoarece este vorba de o clădire alcătuită din trei corpuri, avînd fundații diferite. „La orice clădire cu fundații diferite apar asemenea rosturi de lucru, unde se vor pune profile de mascare. La muzeul din Parcul „Cancicov”, ele vor fi mascate imediat ce va veni primăvara. Acum se observă, deoarece ne-am oprit din lucru la începutul iernii. Dar vom relua imediat treaba, cînd se va îndrepta vremea”, ne-a declarat directorul tehnic Teodorescu, de la Conextrust. în ciuda crăpăturilor existente și a rapidității cu care s-a degradat lucrarea, reprezentantul firmei Conextrust a dat asigurări că, „din punct de vedere al structurii, scara este garantată 70 de ani”. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.