Veniturile a circa o treime dintre pensionarii băcăuani cresc de luna aceasta cu cîteva procente, a anunțat conducerea Casei Județene de Pensii (CJP). „Recenta modificare a Legii pensiilor stabilea că, pentru perioada anterioară anului 1963 și înscrisă în carnetele de
muncă fără a se preciza cuantumul salariului, la calculul punctajului mediu anual se va utiliza cîte un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare. Pînă în 1963 nu existau cărți de muncă, iar la apariția lor legea nu cerea clar înscrierea în ele, de angajatori, a salariilor anilor anteriori. în timpul recalculării pensiilor, mulți bătrîni s-au trezit cu salarii lipsă din cartea de muncă. Unii au reușit să probeze cu adeverințe veniturile primite înainte de 1963, alții însă nu au mai găsit arhivele. Potrivit normelor vechi, acestora din urmă le-a fost trecut, în spațiile goale din carnete, salariul minim pe economie din acea vreme, o măsură inechitabilă”, a explicat directorul Liviu Crețu. Prin aplicarea noilor norme, a mai spus oficialul, crește punctajul, și deci venitul, a 51.169 de pensionari din județ, iar pensia medie se mărește, de la 361 la 386 de lei. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.