Bătaia copiilor a devenit sport în județul Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Abuzul grav, bătaia și neglijența au devenit în ultima perioadă un adevărat fenomen în județul Bacău. în mai puțin de o săptămînă, trei copii au fost internați în spital ca urmare a bătăilor crunte administrate de părinți sau îngrijitori. Ultimul caz este cel al unui băiețel de numai un an și opt luni din comuna Orbeni care a fost internat în spital după ce a fost zdrobit în bătaie. Părinții micuțului sînt plecați în străinătate și l-au lăsat pe băiețel în grija unei mătuși, dar a ajuns la spital cu numeroase echimoze, un hematom suprainfectat și o fractură de claviculă. Interesant este că, deși fractura era mai veche de trei luni, el nu fusese consultat de nici un medic. Un alt caz este al unei fetițe de numai o lună, care a ajuns la Protecția Copilului pentru că era complet neglijată de părinți. Zilele trecute, o altă fetiță a fost internată în spital după ce medicii au constatat că fusese bătută de bunica în grija căreia se afla, părinții fiind, de asemenea, plecați la muncă în Italia.
Potrivit specialiștilor, numărul cazurilor de abuz grav asupra copiilor a crescut simțitor, devenind chiar un adevărat fenomen, pe fondul consumului de alcool. Fenomen a devenit și abuzarea copiilor lăsați de părinții plecați la muncă în străinătate în grija unor rude sau prieteni. „Cazurile de copii abuzați foarte grav fie de părinți, fie de rude în grija cărora au fost lăsați, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate, a cunoscut o creștere în ultima perioadă. Chiar dacă numărul este relativ constant, alarmantă este gravitatea abuzului. Aceste abuzuri grave se produc în special din cauza alcoolismului”, mai spune psihologul Delia Colac. Violența extremă care a mers pînă la crimă a cunoscut, de asemenea, o creștere alarmantă „Numărul crimelor cu victime, în familii în care sînt copii, a crescut îngrijorător. în această toamnă, în mai puțin de o lună, au fost înfăptuite două crime, la Parava și Urechești, în urma cărora unul dintre părinți a decedat. în cazul de la Urechești am luat decizia plasării în regim de urgență, iar în cel de la Parava am găsit soluția plasării copiilor, în familia lărgită”, ne-a declarat Delia Colac, șeful Serviciului de Primire a Copiilor în Regim de Urgență. (Costinela BREAHNĂ, Oana MĂGUREAN)ărul este relativ constant, alarmantă este gravitatea abuzului. Aceste abuzuri grave se produc în special din cauza alc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.