Bate vînt de restructurare la Serviciul Public de Asistență Socială

Redacția Ziarul de Bacău

• unii șefi de birou își vor pierde funcțiile de conducere, iar cîțiva angajați vor fi dați afară

Restructurare din temelii în cîteva din departamentele de specialitate din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) Bacău. Gabriel Berca, noul director interimar al SPAS, spune că va prezenta, la viitoarea ședință a Consiliului local, un program complet privind restructurarea acestui serviciu. „Sînt cîteva birouri supradimensionate și altele unde nu există decît doi-trei funcționari, dar care au un șef. În plus, sînt compartimente care nu au foarte multe atribuții și altele care nu mai prididesc cu anchetele sociale”, explică prospătul director interimar al SPAS. Gabi Berca precizează că, în prezent, în cadrul SPAS lucrează 71 de funcționari. Dacă va fi pus în aplicare programul de restructurare, o parte din șefii de birou își vor pierde funcțiile de conducere. Nu este exclus, însă, ca o parte din angajați să rămînă chiar fără locurile de muncă. „Avem, în acest moment, șefi de birou care au doar studii medii. Acolo unde se va considera o cît de mică incompatibilitate cu funcția ocupată, postul acela va fi scos la concurs”, a precizat noul director interimar.

Consilierul local Gabi Berca a fost desemnat să ocupe această funcție în urma sancțiunii disciplinare acordate de către Consiliul Local vechiului director, Elena Șova Gîțu, acuzată, în principal, de incorectitudine în acordarea locuințelor sociale. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.