Bătut măr, legat cu mîinile la spate de scaun, tîlhărit și la un pas să moară asfixiat. Acesta este coșmarul prin care a trecut, acum două nopți, un bătrîn în vîrstă de 70 de ani, din comuna Dofteana. Gheorghe Anchidin locuia singur și, în ciuda vîrstei înaintate, era cunoscut ca unul dintre cei mai gospodari oameni din comună. Omul ar fi continuat să-și ducă în liniște bătrînețile, dacă acum două nopți nu ar fi avut parte de un musafir neașteptat. „Era pe la miezul nopții și am auzit că cineva bate la ușă. Mi-a spus «Deschide, nea Gică, sînt eu». Mi s-a părut o voce cunoscută și cînd am deschis am văzut că avea un fes pe cap. N-am mai apucat să spun nimic pentru că mi-a tras un pumn în față. Apoi a tot dat, pînă am căzut”, povestește bătrînul. Speriat de moarte, nea Gică i-a spus unde își ținea banii, crezînd că va scăpa doar cu atîta. Dar s-a înșelat. Ca să fie sigur că bătrînul nu va alerta poliția prea devreme, tîlharul l-a legat cu mîinile la spate de un scaun, apoi a deschis ușa la sobă, crezînd că bărbatul va muri asfixiat. Din fericire nu s-a întîmplat așa, deoarece în timpul altercației un ochi de geam s-a spart, și astfel camera s-a aerisit. „M-am chinuit vreo cîteva ore să mă dezleg. După ce m-am eliberat, am curățat camera de sînge, mi-am schimbat hainele și m-am așezat în pat. Dimineața m-am dus la nepotul meu, care a chemat Salvarea și a alertat poliția”, ne-a spus bătrînul, de pe patul spitalului. Imediat, în zonă au fost mobilizați 20 de polițiști, care au demarat cercetările pentru a-l identifica pe făptaș. „în timpul anchetei au fost audiați peste 70 de suspecți din Dofteana și Tîrgu Ocna, și pînă la urmă s-a dovedit că autorul era unul dintre aceștia. El a recunoscut totul și a fost reținut pentru 24 de ore”, ne-a declarat inspectorul Ciprian Bogea, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.
Autorul a fost identificat ca fiind Marian Acatrinei, în vîrstă de 23 de ani, din județul Neamț, dar care locuia fără forme legale în Dofteana. în timpul anchetei, el le-a povestit polițiștilor tot traseul pe care l-a parcurs în noaptea respectivă. Acatrinei i-a spus că ideea i-a venit într-un bar în care se afla și bătrînul, și despre care aflase că are bani mai mulți și că obișnuia să mai dea cu împrumut la consăteni. După ce bătrînul a plecat, el și-a mai făcut curaj cu cîteva păhărele, apoi a plecat spre locuința lui Anchidin. A sărit gardul, și-a decupat fesul în jurul ochilor, apoi a trecut la acțiune. După ce a luat banii, Acatrinei a fugit prin spatele casei și a intrat într-un bar, unde a cheltuit peste cinci milioane de lei, din cele 9,2 milioane pe care le furase. După ce a fost reținut 24 de ore, Acatrinei a fost prezentat Tribunalului Bacău, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă de 29 de zile, sub acuzația de tîlhărie. în momentul de față, Gheorghe Anchidin se află internat la Spitalul Onești, cu diagnosticul de traumatism cranio facial și comoție cerebrală. Medicii spun că este în afara oricărui pericol și că va rămîne sub supraveghere pînă marți. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.