Nici nu se terminaseră bine cele trei zile de Paște, că problemele de tot felul i-au împins iar pe bătrîni să meargă în audiență la șefii Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău. Drept dovadă, marți la prînz, micul hol ce servește drept sală de așteptare, dar care în acel moment nu era dotat nici măcar cu un scaun pe care oamenii să-și poată odihni oasele, era plin de pensionari revoltați atît de aspectele care-i silesc să stea de vorbă cu mai-marii instituției, cît și de condițiile în care au fost nevoiți să aștepte cu orele. „Nu mi s-au trimis niște bani și vreau să văd ce s-a-ntîmplat cu ei”, a explicat cu lacrimi în ochi o beneficiară. „Trebuie să plec cu soția în stațiune și se pare că nu mai au bilete și pentru noi. Ar trebui să pună și niște scaune pe aici, că avem și noi o vîrstă”, a spus Vasile Epure, veteran de război.
„Eu am o problemă cu recalcularea pensiei, cred că legea nu se aplică în mod corect și am venit să stau de vorbă cu conducerea. Eu știam că audiențe sînt între 9.00 și 12.00, și uite cum stăm aici”, s-a plîns bătrînul G.A. Mai mult ori mai puțin impresionați de reproșurile pensionarilor, șefii CJP au amplasat în hol scaune la numai cîteva minute după ce le-a fost atrasă atenția asupra nemulțumirii pensionarilor. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.