33 de persoane în vîrstă cu boli cronice și fără ajutor din partea familiei, din Răcăciuni, primesc, de anul acesta, servicii medicale la domiciliu suportate financiar de primăria din localitate și Fundația de Sprijin Comunitar. Bătrînii pe care boala i-a imobilizat la pat sau i-a adus în situația de a se mișca cu mare greutate primesc îngrijiri de specialitate în propria casă, astfel că vîrstniciii sînt scutiți de deplasarea pînă la dispensar pentru un control al tensiunii sau pentru efectuarea unor tratamente injectabile. „Programul de îngrijire la domiciliu este finanțat în proporție de 70% de Consiliul Local, iar restul de 30% este suprotat de Fundația de Sprijin Comunitar. Pentru anul viitor am dori să accesăm și fonduri de la asigurările de sănătate, care plătesc acum și astfel de servicii pentru bolnavii greu deplasabili. Nu avem încotro și trebuie să-i ajutăm în acest fel pe unii dintre bătrînii noștri. Sînt vîrstinici care deși au copii în comună, care trăiesc bine la casele lor, nu se mai îngrijesc de părinții lor ajunși neputincioși. Chiar zilele acestea am fost nevoiți să ajutăm cu lemne pentru foc o bătrînă care are o fiică în comună, dar care nu mai este îngrijită de rude deloc”, ne-a declarat Vasile Ichim, primarul comunei Răcăciuni. Fără a putea fi declarate cazuri sociale, din cauza existenței unor rude apropiate capabile să-i ajute, bătrînii neputincioși rămași singuri nu au decît o singură șansă, aceea a îngrijirilor la domiciliu oferite de fundații umanitare. (Cezara DUȚĂ)
Bătrînii nimănui din Răcăciuni, îngrijiți la domiciliu
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.