Bătrînii și sapa

Cu vreo douăzeci de ani în urmă, un bărbat – pe nume Mihai Holman, inginer la Fabrica de Mașini-Unelte, îmi spunea că sapa va ajunge, cît de curînd, și la noi, „obiect de muzeu”. Eram într-o secție a vestitei întreprinderi băcăuane și omul acesta tînăr, cu trăsături frumoase, sincer și deschis, tocmai îmi povestea că fusese în străinătate, în legătură cu mașinile exportate de fabrică, și că acolo văzuse, la un muzeu, o sapă. „Mai mult ca sigur bătrîna, ancestrala noastră unealtă va deveni obiect de muzeu. Ăsta-i cursul vieții…”. Am plecat oarecum sceptic. Nu puteam crede așa ceva. Și, din păcate, convingerile mele conservatoare s-au adeverit și se adeveresc. Poate, după ce vom intra în Uniunea Europeană…, poate, atunci, cu trecerea anilor se vor adeveri spusele amicului meu Mihai Holman. Pînă atunci, însă, iată, m-am întîlnit zilele trecute cu el – de fapt mă întîlnesc destul de des, prin oraș, cu acest om deosebit, el lucrînd la o firmă oarecare – și mi-a spus că vineri și sîmbătă a fost la socrii lui, în satul Brad, comuna Filipeni, și i-a ajutat la muncă. „Asta-i acum, dacă ai părinții la țară trebuie să-i ajuți la agricultură… Iar dacă părinții sînt mai bătrîni, normal ar trebui să locuiești cu ei”. Părinții soților Holman se numesc Neculai și Lucreția Meleșcan. Satul Brad e așezat undeva, la poalele dealurilor Filipenilor, cum intri în Filipeni dinspre Bacău e un drum de țară care „cotește” spre dreapta. Eu am fost de mai multe ori în această zonă a județului, înainte de 1989, dealurile erau pline de porumb și de vii, deși pămînturile, pe aici, nu-s chiar atît de mănoase, ca la Săucești, de exemplu. Acum, din cîte îmi spune amicul meu, în sat sînt mai mult bătrîni, dar o tradiție sfîntă nu-i lasă să abandoneze pămîntul buruienilor. „Să-i vezi, parcă sînt niște sfinți. Cuminți și harnici, toată ziua sînt pe cîmp. Bătrînul are 93 de ani, iar bătrîna are 90 de ani. Se țin în baston și prășesc cu o mînă. Le-am zis să-și vadă de viața lor, să se odihnească acum, că merită acest lucru, dar ți-ai găsit? „Cum, să mă fac de rîs…? Să rîdă vecinii de noi că am lăsat pămîntul nemuncit?”. Ăsta e argumentul lor. Noi, eu și soția, îi ajutăm cît putem, dar avem servicii, trebuie să fim în oraș. Atunci i-am amintit de convingerea pe care mi-o destăinuise cu douăzeci de ani în urmă: Ziceai că sapa va ajunge la muzeu… Ce mai spui acum?. Asta l-am întrebat. N-a mai spus nimic. După o vreme, la despărțire, a avut ultimul cuvînt: „Ne-am întors cu cincizeci de ani înapoi…” (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!