Bătrînul brigadier

Bătrînul brigadier stă-n colțul pieții și vinde lapte. A adus, la tîrg, vreo patru bidoane, deci vreo opt litri de lapte, și mai are, într-o sacoșă, niște rădăcini de pătrunjel și cîteva țeline. Eu îl cunosc de mulți ani, să fie vreo treizeci, adică de pe vremea cînd, în sat la el, Sieretu îi zice satului, dar mai înainte se numea Cățelești, era brigadier, adică șef peste mai tot ce mișca pe-acolo, pe vremea aceea era mai înalt, viguros, cînd pășea el pe uliță se auzea în capătul celălalt, și era frumos și binevoitor cu oamenii și, uneori, o făcea și pe „răul”… Pe atunci am stat nu o dată de vorbă cu Ștefan Bisoc, mă impresionaseră hărnicia lui proverbială – he, he, harnic ca Bisoc să fii! -, avea mîinile bătătorite de muncă, el nu comanda, nu făcea „prezența”, el punea mîna și muncea cot la cot cu oamenii, era, cum se spunea pe atunci, exemplu în muncă. Așa au trecut anii, a venit Revoluția din ’89, s-au dat înapoi pămînturile dar, între timp, oamenii au cam îmbătrînit, puterea lor s-a dus în anii Colectivei, s-a dus fără prea mare folos, doar că își țineau zilele, iar acum, cînd au primit înapoi hectarele, s-au trezit săraci și slabi și bătrîni, că nu mai pot munci, că pămîntul trebuie muncit, nu glumă, dacă vrei să-ți dea roade! Așa că și el, bătrînul brigadier, se miră și inima-i plînge cum de la Săucești, comuna aceea cu pămînturi bune, mănoase, rămîn sute de hectare nemuncite, pradă buruienilor. El, însă, familia lui fac și-și muncesc pămîntul, cîteva hectare, pe lîngă casă mai cresc și cîteva păsări, un porc, acolo, pentru iarnă, și mai au și o vacă și o vițică… De la vaca aceea aduce laptele la oraș, lapte gras, curat, așa cum îl dă vaca lui de care are grijă ca de ochii din cap, mai face un ban să-și mai rotunjească amărîta de pensie, acum are aproape 80 de ani, anii i-au luat mult din statura aceea mîndră, așa se întîmplă în viață, din tinerețea pierdută rămîn doar lumina ochilor și amintirile… Și mă întîlnesc des cu el, ce mai faci, măi nene Bisoc, cum o mai duci cu viața, așa îl întreb de fiecare dată, ei, ce să fac, cu bătrînețile, cine știe cît voi mai veni și ne vom mai întîlni, așa-mi răspunde în vreme ce eu îi cumpăr bidonul cu lapte gras și curat și dulce ca pămînturile acelea din satul lui unde am fost de atîtea ori…
Eugen VERMAN așa cum îl dă vaca lui de care are grijă ca de ochii din cap, mai face un ban să-și mai rotunjească a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!