BAZAR Colonia străină

Constantin CĂLIN

Astăzi, cînd emigrația românilor în Occident a atins cote ridicate, e greu de imaginat fenomenul invers, de imigrare a străinilor în România. El a existat, avînd în anumite momente istorice proporții considerabile, iar Bacău a fost una dintre destinații. In arhiva mea păstrez o scrisoare de la italienistul Liberale Netto (autorul unei „Istorii a literaturii italiene” și al altor scrieri), în care îmi evocă împrejurările venirii familiei sale în orașul nostru. Recitind-o zilele trecute, am găsit-o instructivă și actuală sub mai multe aspecte, motiv pentru care o dau publicității.

„(…) Sînt născut – cum știți – la Domnești, județul Putna, în 1901. Mama era din familia Enache din acel sat. Iar tata se afla în părțile acelea întrucît a construit palatul contesei de Divonne, născută principesă Ruspoli, din Roma și căsătorită cu contele francez De Divonne. Cum a ajuns această familie proprietara unei moșii care se întindea – se spunea – de la Carpați pînă la Siret, n-am aflat niciodată. Lîngă șoseaua ce vine de la Adjud, aproape de comuna Domnești, pe un delușor din partea dreaptă, era castelul proprietarilor. Nu departe de castel, pe lîngă hotarul moșiei, pornea spre deal drumul ce duce, din șoseaua Adjud – Mărășești, spre satele Păunești și Ruginești, cunoscute pentru podgoriile ce erau lîngă ele și unde familia mamei avea o vie.

Într-o zi sosește un curier de la conducerea fabricii Letea, cu o invitație pentru tata de a se duce pînă acolo. Semna: Radu Porumbaru, coproprietarul și membru al asociației ce conducea lucrările abia începute. Auzise de construcțiile făcute de tata de la Adjud pînă la Galați: fabrici, biserici, poduri și altele, pentru Stat și particulare. La Letea părțile s-au înțeles, apoi tata, îndemnat de un prieten băcăuan, chibzuind că lucrările vor dura cîțiva ani și că Bacăul este un oraș în plină dezvoltare, cumpără o viișoară pe dealul de la Barați. Dar după doi sau trei ani, lucrările de la fabrică adăugîndu-se mereu, îl obligară să se decidă: constructor, ori vier? Constructor! și-a zis tata, și a vîndut via. Ne-am mutat la Letea.

Intr-o seară apare la noi d-l Porumbaru cu o tașoalcă. Adusese gustări și cîteva sticle. In timp ce dumnealor s-au delectat, eu am adormit. Mult mai tîrziu mi-am dat seama de civilizația ce și-o însușise d-l Porumbaru prin Occident, unde studiase la o facultate de științe. Apoi, oricine vizita fabrica își dădea seama de nivelul ridicat din punct de vedere civic al muncitorilor. Aceasta – desigur – datorită contactului zilnic cu meșterii germani veniți acolo și cu familiile lor.

La Sărbătoarile Crăciunului toți copiii salariaților primeau daruri lîngă bradul adus cu această ocazie. Pentru toate cele dăruite de un funcționar (Lambrino) se ținea socoteală de: leafa părinților, numărul și vîrsta copiilor, de la jucării pînă la îmbrăcăminte. Sala de

spectacole era ticsită și printre asistenți erau și orășeni, ce veneau să asiste la sărbătoarea „letenilor” și poate mai la urmă să facă o partidă de popice în sala de alături și să guste „ceva” cu prietenii.

Cred, stimate amice, că în legătură cu crearea coloniei străine de la Letea nu s-a remarcat îndeajuns încă faptul binefăcător pe care ea l-a avut în societatea românească a Bacăului. Apoi să nu se uite că am avut și o școală germană, unde am fost și eu elev, alături de băștinași. Pe unii mi-i amintesc și acum: Ortansa Chiru și Fănică Florea, colegi cu Jura și Hans, buni prieteni cu noi”.

Scrisoarea îndeamnă la comparații și trezește destule întrebări. Istoricul va găsi în ea sugestii pentru una sau mai multe teme de cercetare, publicistul cîteva subiecte de articole, iar cititorul inteligent un prilej de meditație asupra unor lucruri pe care, luat de alte probleme, aproape că le-a uitat.