Constantin CĂLIN
Versurile lui Bacovia „au prins” și-au devenit curente pentru că nu de puține ori expresiile din care sînt alcătuite preexistau în memoria colectivă. Contribuția sa constă în faptul că le-a imprimat un ton specific. Sub acest aspect, felul său de a proceda se aseamănă cu cel al lui Caragiale. Formula „mulțimea anonimă”, de pildă, nu e o creație de-a sa. Nici „se va avea în vedere”, o apostilă, echivalentă cu „se pun ad acta”. Prima avea deja o carieră în jurnalistică, a doua în grefierie. Nouă e însă combinația dintre ele: „Mulțimea anonimă se va avea în vedere”, în care în locul gravității fiecăreia dintre părți se ivește scepticismul și ironia. Un altfel de a spune că (lucru pe care noi îl știm) „clasa muncitoare merge în Paradis”! Și alte formule („bucăți de noapte”, „femeia modernă”, „viața proletară”, „zurnetul de bani” etc.) sînt, de asemenea, preluări din limbajul epocii. Cu alt înțeles, „bucată de noapte” se întîlnește (înainte cu mai bine de un deceniu ca lui Bacvovia să-i apară volumul de poeme în proză din 1926) la Tudor Arghezi: „Din balconul Teatrului zării spînzurînd, ca o bucată de noapte, drapelul negru…”. Cît despre „zurnetul de ban”, – e un calc după „le cliquetis des monnaies”, expresie folosită de diverși autori, între care Edouard Schure, în celebra sa carte Les grands inities (cu peste o sută de ediții), atunci cînd povestește scena alungării zarafilor din Templu de către Iisus. În „Proză”, Bacovia face aluzie la cei care profanau și ucideau amorul cu „zurnetul de bani”: „Aci, prozaici pămînteni,/ Pe drumuri a murit,/ De zurnetul de bani înăbușit,/ În lumea asta cu dugheni”.
Mult mai întinsă decît se bănuiește, influența discursului epocii asupra lui Bacovia poate fi demonstrată și la nivelul cuvintelor. Iată două dintre ele: „social” și „democrat”. La începutul secolului XX, primul era foarte des întrebuințat atît în limbajul politic, cît și în limbajul economic: „firmă socială”, „semnătură socială”, „capital social”, „an social” etc. Bacovia îl folosește în peste zece locuri din opera sa. Reamintesc cunoscutele versuri din Plumb: „Tot mai citești probleme sociale” și „Ning la cinematografe grave drame sociale”, dar și pe „Să beau,/ Acest cîștig social” sau „Cauze din etern/ Și social…”, din „Postume”. Cuvîntul figurează și în proză. În „Dintr-un text comun”, Sensitif și Marieta își doresc „o altfel de viață socială”, iar autorul vorbește, mai departe, de o domnișoară cu „mofturi sociale”, de „împrejurări de schimbări sociale”, de „clasele sociale de cititori” ori face aluzie la mișcările pentru „drepturi sociale”. Îl găsim și în „Impresii de roman”: „Se părea că socialul întîrziase și trebuia grăbit spre o cultură nouă”. Nu lipsește nici din limbajul recenzentului, care remarcă la Macedonski „un fond de poezie socială”.
Celălalt cuvînt, „democrat”, era folosit, în epoca menționată, și mai abuziv decît „social”, însă, nu o dată, în răspăr, ironic, de către scriitori și publiciști. Întîi pentru a demonstra că pretinsa „democratizare” (cu care se lăudau politicienii vremii) e o ficțiune. Al doilea, pentru a-și exhiba situația materială, – una inferioară meritelor. Urmînd un proces de degradare rapidă, „democrat” ajunge să însemne „sărac”, „comun”, „ordinar”. Astfel, prin contrast cu „trăsurile de plimbare” și automobilele luxoase, tramvaiul, în care simți în coaste cotul tovarășului de călătorie, e numit un „vehicul democratic”, cu „vagoane democratice”. În limbaj polemic, „democratice” sînt mereu vulgaritatea, agresivitatea, mentalitatea primitivă. „Mărturisesc – scrie Izabela Sadoveanu, într-un comentariu pe marginea unei cărți de Al. Cazaban – că am fost trezită uneori foarte brusc din iluziile mele de occidentalism prin unele răspunsuri primite de la scriitori!… Răspunsuri democratice, cu un vocabular, cu un ton și niște atitudini de o trivialitate pitorescă, sau ocări ordinare, plate și nedemne, ocări de mahala, care te miri cum au putut fi imprimate și mai ales semnate de… pretinși literați și intelectuali!”. Într-un roman postbelic, fuga unei femei din „lumea bună” cu „șofeurul” e justificată de o „baroneasă” ca efect al „democratizărtii”, în felul următor: „În lumea «noastră» (i se adresează ea unui pictor) așa ceva e permis… De altminteri nu observi dumneata că în fiecare zi ne democratizăm tot mai mult!… De ce nu ne-ar fi îngăduite și nouă, mă rog, unele capricii democratice?…”. Cînd scrie, în „Plumb de iarnă”, „Umbra mea se adîncește-n cartiere democrate”, Bacovia adună în acest vers toată tristețea și ironia condiției sale, determinată de o „democrație” încă de pe atunci „originală”. Ca o acoladă cu cele spuse în paragraful precedent, mai amintesc că între personajele din „Impresii de roman” sînt și „doi sociali: Democrat și Proletar”. „Democrat și Proletar să clătească sticlele, pentru a le aduce umplute de la sociabilul negustor din șosea”. Membri ai unei redacții, celor doi le reveneau și alte sarcini: tipografie, abonamente.
Lasă un răspuns