~2 min lectură • 0 comentarii

Beat și fără permis, un tânăr din Răchitoasa a provocat un accident rutier. Polițiștii l-au arestat pentru 30 de zile

Andra Juverdeanu

Un tânăr de 21 de ani din comuna Răchitoasa a provocat un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul nu avea permis de conducere și era și băut.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au intervenit, pe 15 iunie, la un eveniment rutier produs în localitate. Din primele cercetări a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Răchitoasa, în timp ce conducea un autoturism în comuna Podu Turcului, ar fi acroșat un alt autoturism, condus de un tânăr de 18 ani. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Din verificările efectuate în bazele de date a reieșit faptul că tânărul de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, autoturismul condus de acesta avea autorizația de circulație expirată.

​La testarea cu aparatul etilotest a tânărului de 21 de ani auto a rezultat o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta refuzând prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Pe 16 iunie, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Etichete: #accident
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.