Vrând să caracterizeze cât mai colorat pe odraslele potentaților vremii care, cu voie sau fără voie, devin subiecte de știre prin comportamentul lor, posturile tv au dezgropat un cuvânt arhaic folosindu-l în mod peiorativ. Este vorba de „beizadea”, cuvânt de origine turcă, având în DEX următoarea explicație: „Fiu de domn, principe”. Astfel, un personaj care-și face de cap și fentează legea după bunul plac, ascunzându-se după pulpana și contul gras a’ lu’ babacu’ atunci când gluma se-ngroașă, ajunge să fie numit beizadea în prime-time. Caracterizarea cu trimitere la un trecut fanariot este până la un punct explicabilă.
Dar numai până la un punct, pentru că beizadelele din trecut erau școlite, în primul rând, stând în bancă alături de fiii țăranilor care lucrau pe moșia familiei, pentru că părinții lor vroiau ca ei să-nțeleagă ce soartă au moștenit prin naștere și responsabilitatea care vine cu ea. Abia mai târziu se școleau în străinătate, unii dintre ei devenind oameni despre care Istoria Românilor vorbește cu venerație. Erau printre ei și personaje asemănătoare celor care azi sunt subiecte pentru știrile de la ora 5, însă, atunci când venea vremea pentru sacrificii, nu se dădeau îndărăt. Exemplificare: pasionații de aviație și istorie au auzit de Constantin „Bâzu” Cantacuzino, fiul lui Mihail Cantacuzino, fost primar al Bucureștiului și ministru al Justiției, și al Marucăi Rosetti, la rândul ei fiică a lui Dumitru Rosetti Tescanu, boierul de la Tescani.
Născut într-o familie cu rezonanțe istorice, Bâzu a fost un fante de primă mână, fiind ajutat și de fizicul său impunător de sportiv, trăind periculos prin sporturile pe care le practica. A fost un excelent motociclist, câștigând multe etape naționale de motocros, dar și pilot de curse, stabilind un record mondial la cursa Paris – București. De asemenea, a jucat tenis și a condus echipa României de hochei la Campionatul Mondial din 1933. Apoi a descoperit aviația, devenind campion național de acrobație aeriană în anul 1939. Când România a intrat în război, Bâzu Cantacuzino, pe atunci șef al aviației civile, post ce-i putea asigura un loc sigur departe de front, și-a folosit relațiile sus-puse și a participat ca voluntar într-o escadrilă de vânătoare, luptând în linia întâi. A luptat atât pe frontul de Răsărit, cât și în luptele pentru apărarea teritoriului și pe frontul de Vest. La sfârșitul lui august 1944, a zburat de la București la Foggia (Sicilia) într-un avion de vânătoare de fabricație germană purtând însemne americane, neînarmat, purtând în fuselaj prizonierul de război american cu gradul cel mai mare, zbor realizat mult peste raza de acțiune a acelui avion. A încheiat războiul fiind asul cu cele mai multe victorii aeriene din aviația română. A avut o viață furtunoasă, parcă ruptă din „Patul lui Procust” a lui Camil Petrescu, dar a știut să lase toate capriciile deoparte și să lupte pentru Țară.
Câte dintre „beizadelele” contemporane ar face un asemenea sacrificiu în momente de cumpănă?
Lasă un răspuns