~2 min lectură 7 comentarii

Benea, înaintea negocierilor cu liberalii: „PSD nu poate şi nu va fi ceea ce a fost PNL, ediția 2020, pentru candidatul Viziteu la Primăria Bacău”

Florin Popescu

Veste proastă pentru Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR), care a negociat în ultimii ani o candidatură din partea PNL! În cazul în care social-democrații și liberalii vor avea candidați comuni, actualul primar nu va putea fi printre aceștia, datorită opoziției PSD Bacău.

Dragoș Benea, liderul social-democrat, a declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că organizația pe care o conduce va avea o atitudine flexibilă la negocierile cu PNL, însă a precizat că primarul Viziteu nu poate fi luat în calcul pentru o candidatură comună.

„Aşa cum am mai spus, organizația PSD Bacău este flexibilă la o formulă politică în cât mai multe administrații din județ, astfel încât să propunem oamenii cei mai buni pe care îi au cele două partide, fie că vorbim de consilieri locali, județeni sau primari. Dar, vreau să subliniez de la bun început, că PSD nu poate şi nu va fi ceea ce a fost PNL, ediția 2020, pentru candidatul Viziteu la Primăria Bacău”, a declarat eurodeputatul Dragoș Benea.

În 2020, Lucian Daniel Stanciu Viziteu a candidat din partea USR, PNL și PLUS. După alegeri, s-a îndepărtat de partenerii de la alegeri și a făcut alianță cu Pro România, formațiunea fostului primar Cosmin Necula. În ultimii ani, Viziteu a negociat cu liderii liberali o candidatură din partea PNL, dar până acum a fost refuzat, discuțiile nefiind însă închise definitiv.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bacauan
    23 februarie 2024, 12:17
    0

    Ne improspatezi memoria despre cum a fost PSD in 2020 cu candidatul la primaria Bacau?? Practic voi cu liberalii l-ati pus pe Viziteu, a fost ‘raul cel mai mic’…daca veniti iar cu fantome de candidati va saluta Lucica din mers…ipocritilor!

  2. T
    TUCU
    23 februarie 2024, 15:19
    0

    Actualul primar, fata de cat l-au „sprijinit” partidele, a facut mai mult decat toti fosti primari ( inclusiv cei cu doua mandate)

    1. A
      Ambidextru
      23 februarie 2024, 16:28 răspuns pentru @TUCU
      0

      Bine ca nu ai zis de cel cu trei mandate, altfel devenea falsa afirmatia.

  3. d
    dana
    23 februarie 2024, 16:03
    0

    Da de ce nu candidează Benea dacă tot știe el tot, poate așa salvăm orașul, hai la treabă! Așa comentarii din tribuna fix zero

  4. n
    nulananula
    23 februarie 2024, 16:47
    0

    Bine zis fix „zero”..stiu ca ai vrut sa spui altceva dar in cazul lui benea e totaia, zero de sus pana „jos” :))))

  5. D
    Dragos
    26 februarie 2024, 06:04
    0

    Voi discutati politica, mai exact cum sa impartiti ciolanul, iar altii ,… l-am văzut aseară la un post de televiziune pe un domn bolnav de cancer … domnilor politicieni știți voi oare ca prin taxarea cu 10 % a concediului medical i-ati luat șansă la supraviețuire? Asta-i clasa politică, condamna amărâții ăștia cât și pe alții la Moarte. Se răsucește și marinaru’ ce i-a condamnat pe alții în 2010. Oare nu v-ati saturat de a provoca umilita, disperare, …, câte vieți credeți că mai avem pentru a indura?

  6. J
    Juan Perón
    28 februarie 2024, 06:12
    0

    devii din ce in ce mai mic

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.