Betania a mai deschis un centru de zi pentru copiii defavorizați

Redacția Ziarul de Bacău

Asociația „Betania” a inaugurat, ieri, al doilea centru de zi pentru copiii defavorizați din zona Nord. Noul centru se numește „The Rainbow”, iar de serviciile acestuia vor beneficia pentru început zece copii. „Este vorba de zece copii din zona Nord, provenind din familii sărace. Aici, copilul se simte în siguranță, învață ce înseamnă solidaritatea și apartenența la grup, dezvoltă relații afectiv-emoționale de durată. Centrul oferă sprijin material și asistență educațională, psihologică minorilor aflați în dificultate și familiilor acestora. Personalul centrului, prin activități specifice, valorifică potențialul intelectual, afectiv și social al copiilor pentru dezvoltarea lor deplină”, a spus Andre Muit, președintele Asociației „Betania”. La inaugurarea noului centru au participat reprezentanții asociației, ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) din Bacău, părinții copiilor și Coen Paulus, președintele fundației „Paulus Mission”, care a contribuit din plin financiar pentru acest proiect.
înființarea acestui centru de zi pentru copii face parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează reușita socială și școlară a copiilor provenind din familii cu venituri mici. în proiect este implicat și Inspectoratul Școlar, prin Centrul de Asistență Psiho-pedagogică. „Noi ne-am dorit să facem un centru de zi mai mare, dar deocamdată trebuie rezolvată problema locației. Spațiul a fost ales la Școala Specială, care aparține Consiliului Județean. Trebuie găsite soluții pentru ca acest spațiu să treacă la Consiliul Local pentru ca finanțarea și construcția să poată demara”, a spus și Livia Șibișteanu, inspector general adjunct la ISJ Bacău.
Cei zece copii din centru vor avea un program bine stabilit. Dimineața vor merge la școlile unde învață, iar după-amiaza vor veni în centru. Aici își vor pregăti lecțiile sub supraveghere specializată, vor fi consiliați și vor participa la alte activități specifice vîrstei lor. Părinții își vor putea vedea liniștiți de serviciul în tot acest interval, iar seara, în jurul orei 18.00, își vor lua copiii acasă. Odată cu inaugurarea Centrului, cei zece micuți au avut parte și de o surpriză. Moș Nicolae a venit printre ei, împărțindu-le daruri. Bine informat, el a vorbit cu fiecare copil în parte și a știut atît lucrurile bune pe care le face fiecare, dar și pe cele rele. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.