GIMNASTICĂ: Bibiana Iștoc, sportivă legitimată la Sport Club Bacău, componentă a lotului național de gimnastică, junioare, al României, a plecat marți în Elveția pentru a participa la un turneu internațional. Celelalte componente ale delegației făcuseră același lucru cu o zi înainte, Bibiana fiind nevoită să mai stea o zi întrucît nu avea actele necesare. Acestea i-au fost aduse de către antrenorul Corneliu Agop care a făcut o escală în drumul său spre Arque (Franța), acolo unde elevele sale vor susține un concurs bilateral cu formația gazdă. (M. AMBROZIE)
Bibiana Iștoc a plecat în Elveția
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.