Biblioteca din Oituz, între cele mai căutate din mediul rural

Administrator

Apetitul pentru lectură a rămas aproape constant în rîndul elevilor, dar și al pensionarilor din comuna Oituz. Deși comuna are circa 9.000 de locuitori, puțini se mai pot încumeta să ajungă măcar odată pe lună la biblioteca din satul de centru, Oituz, și este de înțeles, dacă socotim cîți kilometri despart Oituzul de Poiana Sărată, cea mai îndepărtată localitate a comunei. în plus, o parte dintre școlile din comună au fost închise, prin împuținarea numărului de elevi. Cu toate acestea, 340 de fișe de împrumut sînt constant în atenția bibliotecarei Adriana Butucaru, deși pînă în anii din urmă parcă numărul lor era ceva mai mare. Dar nu cu mult. în micul spațiu rezervat bibliotecii în clădirea Căminului cultural sînt adunate 15.211 de volume, cele mai multe de literatură, dar am rămas surprinși să vedem și un lot de cărți din domeniul IT. „Banii pentru cărți noi vin foarte greu – spune Adriana Butucaru. Este o situație generală în bibliotecile noastre, mai ales în cele din mediul rural. Dar trebuie precizat că acum doi ani noi am beneficiat, de la Consiliul Local, de 40 de milioane de lei vechi, iar acum, după ce s-a terminat construcția noii primării din Oituz, avem speranța, dar și promisiunea primarului Ion Osoloș, că nu vom fi uitați de la investiții. în plus, mai așteptăm să beneficiem și noi, în bibliotecă, de binefacerile Internetului”. Comuna Oituz are un trecut istoric și cultural foarte bogat, dar și o viață culturală animată de formațiile artistice de aici, între care corul mixt, cu vîrsta de peste 100 de ani, corurile de copii sau formațiile de datini și obiceiuri tradiționale. Biblioteca face parte dintre instituțiile care susțin acest mediu. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.