„Micul Prinț”, festivalul-concurs al școlilor generale, care se va desfășura pe parcursul lunii mai pe scena Casei de Cultură din Bacău, pare că nu mai are același succes cu care erau obișnuiți organizatorii. Interesul publicului a scăzut considerabil pentru această competiție, deoarece spectacolele susținute sînt, pe măsura trecerii anilor, tot mai „subțiri”. în schimb, prețul unui bilet, 50.000 de lei, este dublu față de cel de anul trecut. Nici discoteca promisă elevilor, la sfîrșitul spectacolului, pare că nu mai încîntă pe nimeni. Pentru a se umple sala de spectacol a Casei de Cultură din Bacău, diriginții claselor din învățămîntul preuniversitar au fost nevoiți să împartă cu japca bilete elevilor.
„Am luat biletul mai mult de gura dirigintelui. Aș fi dat cu dragă inimă banii dacă aș fi avut ce să văd pe scenă. Spectacolul mă cam plictisește. Știu asta din experiența altor ani. în plus, unii colegi de-ai mei, care nu au luat bilet, intră cu ușurință pe ușa din spate sau chiar pe la intrarea principală la cîteva minute după ce începe spectacolul, deoarece cei care rup biletele pleacă și lasă intrarea nesupravegheată”, ne-a spus Marius Ifrim, elev al unei școli din oraș.
Profesorii admit că prețul de 50.000 de lei pentru un bilet nu se justifică, însă directorii educativi ai școlilor au impus, fără nici un comentariu, un număr de zece bilete pentru fiecare clasă. Culmea, la clasele cu puțini elevi au fost nevoiți să cumpere bilete chiar și copiii care participă la programul artistic, pe scenă.
Un alt motiv al scăderii interesului publicului față de acest concurs se datorează și faptului că lucrătorii Casei de Cultură au „cuplat” cîte două școli în cadrul aceluiași spectacol. „Vreau să-i văd pe colegii mei, nu pe elevii altor școli, pe care nici nu-i cunosc”, ne-a spus același elev. De asemenea, regulamentul concursului prevede că se punctează și comportamentul publicului, lucru imposibil atîta vreme cît în sala de spectacol sînt elevi de la două școli generale, aflate în aceeași competiție. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.