Juriștii Prefecturii băcăuane au luat la mînă, anul trecut, peste 60.000 de acte administrative transmise de Consiliul Județean (CJ) și de primăriile din județ. „Din totalul acestor hîrtii oficiale, multe dintre ele cu caracter obligatoriu pentru cetățeni, 142 au sosit de la CJ, peste 7.500 au fost hotărîri ale Consiliilor Locale și alte 52.500 au fost contabilizate ca fiind dispoziții emise de primari”, a precizat directorul executiv al Direcției Juridice din prefectură, Mioara Manea. Funcționarul public a spus că din cifrele prezentate mai sus, aproape 130 de hotărîri de consilii și dispoziții emise de primari au ajuns pe rolul instanțelor de contencios administrativ. „Două hotărîri ale CJ au fost judecate în contenciosul administrativ, dar în ambele cazuri, prefectura a avut cîștig de cauză, iar alte 20 de hotărîri de consilii locale se judecă și în prezent”, a spus Manea. Cît privește dispozițiile emise de edilii locali, în șase asemenea exemple, Instituția Prefectului și-a rerzervat dreptul să atace în instanță legalitatea acelor hîrtii, iar alte 35 de dispoziții au fost supuse procedurilor prealabile. Potrivit directorului Mioara Manea, „la sfîrșitul anului trecut, majoritatea acestor dispoziții, au fost revocate de primarii care le-au emis”. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.