„bise1” – Catapeteasma bisericii din Rădeana datează din secolul XVII și poate fi considerată o minunăție artistică moldovenească

Biserica domnească de la Rădeana

Ctitoria care vorbește despre un logofăt demult uitat

Ospitalitatea moldovenească, așa cum o menționează străinii trecuți pe meleaguri românești, nu este o vorbă goală. Cel puțin în ținuturile copilăriei lui Ștefan cel Mare. Aici, la nici zece kilometri de municipiul Onești, pot fi întîlniți oameni pentru care a sări în ajutorul călătorului reprezintă o părticică din modul cotidian de a fi. Ne-am convins de aceasta și noi, în ziua cînd am ales să vizităm biserica „Sfinții Voievozi” din Rădeana, una dintre cele mai vechi din județul Bacău. Situat pe una dintre ulițele întortocheate și înguste ale satului, lăcașul de cult nu poate fi descoperit fără sprijinul localnicilor. „Biserica este foarte veche. A fost ctitorită în anul 1628 de logofătul Dumitrașcu Ștefan. A fost distrusă de cutremure și refăcută cu efortul creștinilor din zonă de mai multe ori în istorie”, ne-a explicat, cu mîndrie, Constantin Chelaru, unul dintre consilierii parohiali. O mîndrie motivată, ținînd cont că Dumitrașcu Ștefan este tatăl voievodului Gheorghe Ștefan, cel care i-a urmat lui Vasile Lupu la domnia Moldovei.

Morminte fără morți

Ca orice edificiu sacru de rang boieresc, biserica se descoperă privitorului ca o construcția înaltă și solidă. Este înconjurată de un zid de piatră de înălțimea unui om, întărit pe alocuri cu contraforturi. în stînga bisericii, spre miazăzi, s-a păstrat mormîntul lui Neculai Donici, fiul lui Iordache Donici și al Ecaterinei Donici, moartă Rosetti, decedat la 1883. La cîțiva zeci de metri mai încolo, îngrădit, un soclu, avînd deasupra o cruce de marmură neagră: „Aristide Poulopoulos”, mort pentru patrie, 12 octombrie 1888 – 28 august 1917″. Despre ambele aveam să aflăm că nu mai reprezintă altceva decît simboluri. Mormintele celor doi nu se mai știe cu exactitate unde sînt. Despre vechimea bisericii ești înștiințat încă de la intrare. Deasupra ușii s-a păstrat un text scurt, gravat pe piatră cu caractere slavone. Tot afară, lîngă ușă, de-o parte și de alta, au fost așezate două pietre de mormînt, inscripționate tot în limba în care se scria în veacul XVII. în pridvor, se pot citi mai multe informații despre istoricul bisericii. Pe lîngă anul zidirii și ctitor, mai poți afla că, în 1940, un cutremur a distrus peretele din partea de nord, porțiuni din turlă și o parte din peretele de la intrare. Tot aici se menționează că, în anul 1943, cînd a fost numit preot Gheorghe Alexandrescu, catapeteasma a fost singura care supraviețuise și păstrase urmele vechii bisericii. Pare puțin, dar pentru cel pasionat de tradiție și frumusețe e suficient. Cînd ai păstruns în interior, peretele ce desparte altarul de restul lăcașului te copleșește. Privind icoanele mari, înfățișîndu-l pe Iisus Hristos și Maica Domnului, de-o parte și de alta a ușilor împărătești, vezi adevărata artă religioasă, care te îndeamnă către meditație, către scopul autentic al credinței. în partea stîngă a catapetesmei, o altă icoană minunată, înfățișînd-o pe Sfînta Parascheva, ținînd în mînă Sfînta Cruce.

Cărți de cult vechi și scumpe

Tulburătoare atracția moldovenilor din veacul XVII față de Cuvioasa Parascheva, ale cărei sfinte moaște au fost aduse la Iași cu nici 20 de ani înainte de pictarea catapetesmei. Specifice acestui lăcaș de cult sînt și aureolele din jurul sfinților de pe acest perete, aureole scoase în relief.
La stranele din lemn am avut supriza să vedem cărți de cult de peste 150 de ani. Unele dintre ele destăinuie momentele din istoria imediată a românilor. Pe un „Penticostal”, o carte ce datează din 1889, se găsește o însemnare din 1941. „La 1 iulie 1941, Anul Tulburărilor Europene, cînd toate țările din Europa se află în mare zdruncinare, am făcut slujbă în Școala Rădeana, deoarece Biserica era complet destrusă de cutremur. Scris de mine, Gh. Onisei”. Pe o alta, un „Apostol” din anii ’20, au rămas două însemnări, una dintre ele semnată de protosinghelul Gligherie, starețul mănăstirii Bogdana, care a dăruit cartea bisericii din Rădeana, blestemînd pe cei care ar fi avut în gînd să o înstrăineze. „O mai folosim și azi. Una nouă este scumpă”, ne-a spus dascălul de la „Sfinții Voievozi”. De oriunde ai fi, dacă treci din Onești spre Adjud, merită să-ți abați drumul spre Rădeana, sătucul din comuna Ștefan cel Mare. Fie și pentru a vedea o ctitorie boierească din vremea unui logofăt despre care nu se mai știe decît un lucru: că a zidit o biserică. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!