Biserica mănăstirii „ânălțarea Domnului”, din satul Zemeș, a ars pînă în temelii, în noaptea de joi spre vineri, din cauza unui foc lăsat nesupravegheat de către călugări. Incendiul a fost semnalat după orele 22, cînd pompierii au și trimis la fața locului cinci mașini de intervenție. Biserica este situată însă la o altitudine de 1.200 de metri, iar mașinilor le-a trebuit o oră ca să ajungă acolo, pe un drum care măsoară 25 de kilometri, acoperit cu gheață și zăpadă, și care are, pe alocuri, o înclinație de 30 de grade. Pînă la sosirea pompierilor, cei opt călugări au încercat să stingă flăcările cu instinctoare și apă, dar nu au reușit să facă nimic, astfel că biserica din lemn a ars complet.
Pompierii spun că, pînă la orele 21, călugării au participat la slujbă și au încălzit interiorul bisericii cu o sobă de teracotă. Focul din sobă a rămas aprins după ce călugării s-au retras în chilii, și din această cauză se bănuiește că a izbucnit incendiul. Călugării au reușit totuși să salveze mare parte din obiectele de cult. Nu au existat victime, iar pagubele sînt estimate la circa 80.000 de lei. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.