~2 min lectură 14 comentarii

Blue Air lansează 6 noi rute de pe Aeroportul Bacău. Vezi noile destinații

Redacția Ziarul de Bacău

Pasagerii pot zbura de pe Aeroportul Bacău spre 15 destinații, începând din vara anului 2020. Compania Blue Air a anunțat într-o conferință de presă șase rute noi pe care le va opera din iunie de la Bacău. La eveniment, au participat mai mulți reprezentanți ai Blue Air, în frunte cu Carsten Shaeffer, director comercial, Oana Chelaru, președinte executiv al Aeroportului Internațional George Enescu Bacău, și Dorian Pocovnicu, director de Dezvoltare al Aeroportului.

Carsten Shaeffer a precizat că de la mijlocul lunii iunie 2020 Blue Air va opera zboruri comerciale din Bacău spre Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo și Stuttgart. Cele 6 rute se vor adăuga celor 9 operate în prezent (Londra, Dublin, Roma, Torino, Bruxelles, Bologna, Bergamo, Madrid, Liverpool). Pentru a se opera toate cele 15 rute, „flota” de 2 aeronave staționate în Bacău va fi mărită cu un avion.

Ruta Bacău – Atena va fi operată din 10 iunie în zilele de joi și duminică, ruta Bacău – Birmingham va fi operată din 17 iunie în zilele de miercuri și duminică iar zborurile spre Copenhaga vor fi operate în zilele de marți și sâmbătă începând cu data de 16 iunie.

Zborurile spre Larnaca vor fi operate din 16 iunie de două ori pe săptămână, în zilele de marți și vineri. Ruta Bacău – Oslo va fi operată din 15 iunie de Blue Air în zilele de luni și vineri iar a șasea rută nouă, Bacău – Stuttgart, va fi operată în zilele de joi și sâmbătă începând cu data de 18 iunie.

Cele 6 noi rute de pe Aeroportul Bacău

Biletele pentru noile rute sunt deja disponibile pe siteul Blue Air.

„2019 a fost un an plin de provocări pentru noi, pentru că s-a lucrat în condiții de șantier”, a declarat Oana Chelaru, președintele executiv al Aeroportului Bacău. Ea a amintit că a fost inaugurată parcarea, iar 2020 va începe cu modernizarea pistei, pentru care deja a dat ordinul de începere a lucrărilor, iar constructorul are la dispoziție circa o lună să se mobilizeze.

„În final, pasagerul este cel mai important, ne dorim să-i oferim noi rute”, a mai spus Chelaru.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

14
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. g
    gabi
    9 ianuarie 2020, 11:49
    0

    Pacat ca nu avem destinatii de vacanta Viena, Paris

  2. G
    George
    9 ianuarie 2020, 13:18
    0

    Cursa catre Paris mai demult insa probabil datorita faptului ca nu era prea rentabila a fost restrasa. Sa nu uitam ca aceste companii nu fac munca in folosul comunitatii ci urmaresc eficientizarea costurilor/destinatiilor astfel incat sa obtina profit.

    1. B
      Bla
      9 ianuarie 2020, 14:40 răspuns pentru @George
      0

      Sincer la ce zici ,nici nu imi imaginez ce imbulzeala o fi in detrimentul Parisului catre Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo……management prost se numeste Blue Air Bacau , totusi , bravo lor ca au pus si aceste curse …..

    2. B
      Bogdan
      10 ianuarie 2020, 10:33 răspuns pentru @George
      0

      Poti zbure de pe iasi.

  3. R
    R&D
    9 ianuarie 2020, 14:43
    0

    Umblu des cu avionul, si pe short currier, si pe long si ultralong, si asa s-a nimerit ca asta-vara am mersi si cu Blue Air, la venirea de la Londra. A fost OK pentru pretentiile pe care trebuie sa le aiba un pasager de la un operator de tip charter. Ce m-a deranjat a fost ca la sosirea in Bacau am nimerit la o coada enorma, la procesarea pasapoartelor. Am stat la coada ca la lapte pe vremuri, chiar m-a deranjat modul in care sunt primiti calatorii pe acest aeroport care este reamenajat. Si inca ceva – faptul ca Blue Air continua sa aiba monopol pe aeroportul din Bacau este frustrant. Eu cred ca TAROM, linia noastra, proprietate a statului roman deci implicit a fiecaruia dintre noi, ar putea sa ofere cateva curse interne, daca ar fi cerere, normal. Si de ce nu, un Ryanair sau Wizz, ca tot sunt la mare moda. Ar trebui sa stim si noi ce se intampla, cand pana mea expira contractul asta care da exclusivitate celor de la Blue Air ?

    1. :
      :-)
      10 ianuarie 2020, 11:29 răspuns pentru @R&D
      0

      Sunt si eu curios de raspuns…Sa speram cu aceasta ocazia,faptul ca s-a facut modernizari serioase.Poate se va mai da drumu si la alte compani aeriene low-cost sa faca zboruri si din Bacau.

  4. L
    Legionarul
    9 ianuarie 2020, 20:02
    0

    Pe când un zbor spre Bangkok?

    1. G
      Good
      11 ianuarie 2020, 08:18 răspuns pentru @Legionarul
      0

      Sau spre Las Vegas? ????

  5. S
    Silviu
    10 ianuarie 2020, 10:42
    0

    Un nou pas spre dezvoltarea aeroportului. Felicitari! Personal, astept si spre Bucuresti.

  6. M
    MAX CHIX
    10 ianuarie 2020, 13:30
    0
    1. Q
      Q
      11 ianuarie 2020, 12:02 răspuns pentru @MAX CHIX
      0

      La ora actuala, 737 NAX este scos din productie, intreaga flota mondiala este la sol si nu se va activa decat dupa schimbarea sistemelor proiectate aiurea.

      1. M
        Mihaita
        11 ianuarie 2020, 13:10 răspuns pentru @Q
        0

        Dar la noi nu se stie daca nu vor incalca regula!

    2. K
      Klau
      11 ianuarie 2020, 13:11 răspuns pentru @MAX CHIX
      0

      Au si spus ca au bagat un avion nou!Oare de care o fi?

  7. b
    bolfa ionel
    12 ianuarie 2020, 10:22
    0

    Pe când un zbor spre Barcelona

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.