Despre „curte” și rolul ei hotărîtor în viața mea” a ținut să ne propună cunoscutul actor Florin Blănărescu în panseurile ce urmează. Iată ce putem afla de la distinsul om de teatru:
• CURTEA regimentului 4 Artilerie călăreață din Bacău, oraș în care locuiam, provizoriu, cu părinții, tata fiind ofițer. La vîrsta gîngurelilor stăteam ore în șir la geam și primeam defilarea cailor artileriei. M-au impresionat puternic, desigur, silueta, mersul maiestuos și galopul fantastic al acestor seniori ai patrupedelor, încît am strigat la un momentdat: cai – cai, înainte de a spune, cum era normal, duios: ma-ma!
CURTEA din strada Banca Națională, în care organizam spectacole de mini-circ, cu un poney înhămat la o trăsurică cu care plimbam spectatorii. Din program: dresuri de poney, cîini, pisici, rațe, gîște, curcani și alte animale sălbatice. Circurile care poposeau întotdeauna pe terenul viran din vecinătate, de la grajdurile primăriei, mi-au deschis pofta de spectacole și rolul meu preferat a fost acela de clovn!
CURTEA din strada Vulturi 37, imensă și prelungită spre o grădină cît o junglă, cu spații, copaci și pomi fructiferi pe măsură. în acea curte am amenajat un adevărat complex sportiv: teren de fotbal (cu poartă și plasă), de volei, tenis de masă și de cîmp. Geamurile geamlîcului bătrînei case, împărțită cu familia col. Rățescu – camarad și prieten cu tata, și apoi cu familia prof. Mardare – erau țintele preferate și constante ale colegilor polisportivi. Activitatea, meciurile, se desfășurau non-stop, în timp ce eu, de două – trei ori pe săptămînă, luam lecții de vioară cu D. Jancovici – tambur-majorul fanfarei militare. Scîrțîitul viorii micului Paganini concurau cu manifestările ultrazgomotoase ale sportivilor și galeriei aflată la doi pași de mine, de sala mea de studii muzicale. Implicarea mea în paralel n-a rezistat și a trebuit să renunț pînă la urmă la vioară, fapt ce m-a marcat definitiv și irevocabil. Păcat! Cei ce mi-au urmărit evoluția pe strune sau pe clapele acordeonului au fost convinși că promiteam o carieră strălucită. Dar CURTEA a avut un rol hotărîtor în destinul meu…
• CURTEA. Avînd, deci, în continuare, mai mult timp disponibil, am început să fac CURTE fetelor (capital), domeniu în care m-am manifestat (ca un maestru) remarcabil, cu rezultate demne de guiness book…
• CURTEA marțială, de care am scăpat ca prin minune, întrucît, ca ofițer în armata regală, am refuzat categoric colaborarea cu aparatul politic comunist din armată și implicat apoi și în rezistența anticomunistă din munții Banatului.
Acum aștept
CURTEA Supremă de Justiție să dea sentința prin care să mi se retrocedeze casa din bulevardul Ioniță Sturdza, care mi s-a furat de comuniști.
• în sfîrșit, ultima CURTE, ce se adresează exclusiv doamnelor: vă rog să-mi permiteți să vă fac puțină… CURTE. Sărut-mîinile! Al dv. Florin BLĂNĂRESCU a prin minune, întrucît, ca ofițer în armata regală, am refuzat categoric colaborarea cu aparatul politic
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.