„boto1” – O armată de oameni ai legii, civili și în uniformă, ac luptat cu contestatarul

Administrator

Ca la Verdun!

Scandal cu polițiști și sirene

Deși zilele sînt numărate, zeci de mii de băcăuani mai au de așteptat pînă cînd vor afla ce au de făcut pentru a beneficia de subvenționarea cheltuielilor cu încălzirea în această iarnă. Problema importantă a ajutoarelor pentru încălzire acordate în acest an de Primăria Bacău a rămas în coadă de pește. Reprezentanții municipalității și cei ai asociațiilor de proprietari s-au întîlnit ieri pentru a descîlci ițele legislației, dar întrunirea lor s-a transformat într-un circ garnisit cu toate ingredientele: scandal, amenințări, hohote de rîs și invective, polițiști și o urmărire cu girofaruri și sirene. Toate, în încercarea de a-l convinge pe eternul contestatar Vasile Botomei să nu tulbure mersul firesc al punctelor de pe ordinea de zi. în consecință, administratorii au plecat acasă nelămuriți. Ei nu știu nici acum care va fi procedura de acordare a subvențiilor, iar Botomei a fost fugărit pe stradă de mașinile poliției, cu girofarul. Despre procedurile legale de acordare a subvențiilor nu s-a mai suflat nici un cuvînt.

Ieri, cu începere de la ora 14.00, la Sala Ateneu a fost convocată de conducerea Primăriei Bacău o întîlnire al cărei obiectiv a fost acela de a le prezenta administratorilor asociațiilor de proprietari metodologia de lucru pentru acordarea ajutoarelor de încălzire. Subiectul a rezistat pe ordinea de zi doar cinci minute, după ce primarul Romeo Stavarache a terminat de prezentat planurile sale pentru băcăuani. Cînd Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău, a vrut să aducă la cunoștință modul de acordare a subvențiilor, administratorii au început să ridice tot felul de probleme. Sala în care erau peste 200 de oameni a fost redusă la tăcere de eternul contestatar Vasile Botomei, care și-a început spectacolul. Spre deosebire de ședințele Consiliului Local, cînd el mai putea fi pus la punct sau dat afară, de data aceasta circul gratuit făcut de Botomei a fost total. „Vă iubesc și vă aștept la sediul cabinetului. Eu sînt un cetățean, reprezint Asociația 69 și stau aici. Am voie! Vreau să vă spun că apa s-a scumpit cu 20 la sută în mod ilegal și aveți dreptul să faceți contestații”, și-a început discursul Botomei. încercările lui Ovidiu Popovici de a-l reduce la tăcere au fost sortite eșecului, iar Botomei nu s-a oprit pînă nu și-a făcut numărul pînă la capăt. Popovici a cerut intervenția angajaților de la Primăria Bacău, care să-l scoată pe Botomei din sală, dar acesta nu s-a lăsat dus. A dat din mîini și din coate și a rămas pe locul lui, chiar dacă în jurul său erau cinci oameni de ordine. Viceprimarul Scripăț a vrut, și el, să îl calmeze pe Botomei și, de la prezidiu, s-a dus în sală să îl scoată afară. Au făcut cîțiva pași împreună, după care Botomei s-a răzgîndit și a revenit la locul lui, de unde și-a reînceput spectacolul. Iar vicele Scripăț a revenit, și el, la prezidiu, învins. Discuțiile au reînceput pe tema cererilor pentru căldură, dar nici a doua oară nu au durat mai mult. Cînd Ovidiu Popovici a cerut părerea administratorilor despre îmbunătățirea modalității de lucru, Botomei și-a continuat intervențiile nesolicitate de nimeni dintre cei prezenți. „Domnilor de la Poliția Primăriei ! Vă rog să luați măsuri să evacuați această persoană turbulentă din sală, pentru că scopul nu este de a asculta oratoria domnului Botomei. El nu are decît interes să perturbe acestă întrunire. Ne-am adunat să discutăm despre sistemul de acordare a ajutoarelor”, a spus, încercînd să readucă liniștea în sală și să-și continue prezentarea, Ovidiu Popovici.

Secretarul Popovici nu a avut nici o șansă

încercările lui repetate au fost sortite eșecului, pentru că administratorii au început să rîdă în hohote, unii se pregăteau să plece, iar alții luaseră cu asalt scena, ca să intre în posesia cererilor de acordare a ajutorului de încălzire. Pentru a doua oară, cinci polițiști civili de la Poliția Primăriei s-au adunat în jurul lui Botomei, care a încept să dea din mîini, să se zbată și să strige cît îl ținea gura. Polițiștii au vrut să-l ia pe sus, dar dintre scaune, în spațiul îngust, Botomei se zbătea ca apucat. Pînă la urmă, l-au lăsat în pace. Deși unii dintre administratori și președinți voiau să plece acasă, pînă la urmă au revenit în sală, dar reușita întîlnirii era evident compromisă. Vorbind despre penalitățile pe care le-a calculat CET-ul, Ovidiu Popovici a dat exemple. „Din cauza unor cetățeni ca Botomei, Popescu sau Ionescu sînt aceste probleme. Domnule Botomei, înainte de a vă erija în apătorul drepturilor oamenilor, ar fi bine să vă plătiți și factura de 50 de milioane de lei pe care o aveți la asociație”. Botomei a luat foc cînd a auzit că inamicul său numărul unu, secretarul Popovici, l-a dat exemplu de oaie neagră și a început cu injuriile. Pentru că era evident că intervenția celor șase civili care voiau să-l scoată afară era sortită eșecului, în sală au fost chemați polițiști în uniformă, poate, poate se va lăsa intimidat. Nu a ținut nici așa, iar cele două părți se interogau reciproc. Polițistul de la Poliția Primăriei lua notițe să încheie procesul verbal, pentru că oricum nu reușea să îl dea afară nici cu cinci colegi în uniformă lîngă el, iar Botomei își nota numele agenților, ca să le facă plîngeri penale. Pînă la urmă, după jumătate de oră de circ gratuit și total, secretarul Popovici a anunțat că administratorii asociațiilor vor primi la sediu procedura de atribuire a ajutoarelor de căldură. „âmi pare rău că acest dialog nu s-a putut desfășura”, a spus, în încheiere, Popovici.
Dialogul a continuat, însă, cu Botomei, care din nou a găsit momentul, cînd lumea pleca din sală, să-și popularizeze calitatea de avocat. „Am venit să distrug sistemul! Dar nu mai trebuie distrus, că deja e șubred”, ne-a răspuns Botomei, cînd l-am întrebat care este motivul prezenței sale la întîlnire.

Urmărit de polițiști cu girofaruri și sirene

Circul s-a terminat doar după ce, pe lîngă zece civili și polițiști de la primărie, în sală au venit și șase lucrători de la Secția 2 de Poliție. în fața sălii Ateneu se adunaseră trei mașini de poliție și toată lumea se chinuia să îl scoată pe turbulent din sală. Nici de aceștia Botomei nu s-a lăsat convins să nu mai facă scandal, chiar dacă în sală mai rămăsese doar un grup de gură cască care-i ascultau pledoaria. Unii îl aprobau, alții îl apostrofau pentru comportamentul ieșit din comun și scandalul pe care l-a provocat. După minute bune de negocieri, Botomei s-a lăsat convins să iasă afară. Dar nu a ratat momentul să îi umilească pe oamenii legii. „Așa cum ați venit, tot așa să și plecați. Unul cîte unul, în fața mea. Că eu știu ce am de făcut. Haideți, vă rog, înainte”, dădea ordine Botomei, ca și cum el era cel care deținea controlul. De parcă umilința oamenilor legii, care nu au putut asigura liniștea unei întîlniri publice, nu ar fi fost de ajuns, finalul a fost unul apoteotic, demn de cascadorii rîsului. Deși fusese invitat la secție, Vasile Botomei s-a urcat în mașina personală, zîmbind învingător, și a plecat spre centru. Cînd au văzut că nu merge spre secție, ci unde îl taie capul, două mașini de poliție cu girofar au plecat pe urmele lui, să-l oprească din drum. Scandalul s-a terminat după o oră de haos. Cei 200 de oameni au plecat acasă dezamăgiți că nu au aflat informațiile de care aveau nevoie și au pierdut și timpul, iar băcăuanii care ar fi trebuit să primească date de la administratori vor mai trebui să mai aștepte. (Costinela BREAHNĂ)

pe raster

Primarul Stavarache a șters-o „englezește” de la întîlnire

Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, a „fugit” de la
întîlnirea cu administratorii asociațiilor de proprietari din oraș. Deși
era convocată pentru ieri, cu începere de la ora 14,00, iar data era
stabilită chiar de primar, acesta nu a stat la discuții decît jumătate de
oră. în acest răstimp, Stavarache le-a vorbit administratorilor de
asociații despre proiectele pe care primăria vrea să le deruleze în
perioada care urmează. „Lăsați laudele, spuneți ce faceți concret!” a
venit replica, din sală, a unuia dintre invitați. Cînd președinții și
administratorii au început să ridice, care mai de care, problemele pe
care le întîmplină la asociații și așteptau un răspuns de la alesul
Bacăului, Romeo Stavarache le-a tăiat orice elan și nu i-a lăsat să
vorbească, motivînd că întrebările vor fi rezervate sesiunii de
dezbateri. După ce și-a expus toate ideile, Stavarache a plecat pur și
simplu din sală. „Trebuie să plec, am o întîlnire importantă. Mîine este
Balul Pensionarilor. Toți pensionarii sînt așteptați la Sala de atletism”,
a spus primarul, după care a ieșit repede din incintă. Asta, în ciuda
faptului că mulți administratori și președinți de asociație ar fi avut să-l
întrebe și să clarifice detul de multe probleme care îi afectează pe
contribuabilii și alegătorii din Bacău. Numai că edilul nu a mai revenit
asupra deciziei și dus a fost. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.