Un băcăuan a fost prins pescuind cu plasa la Insula de Agrement. El a fost depistat de doi reprezentanți ai unui ONG care are un parteneriat cu jandarmii băcăuani. O patrulă s-a deplasat la fața locului și l-a prins pe Vasile R., de 49 de ani, cu plasa în apă. Acesta nu a recunoscut că plasele i-ar aparține, dar după o discuție între jandarmi și pescarii din zonă și după declarațiile acestora, braconierul și-a recunoscut fapta. Pescarului i s-a întocmit un dosar ce va fi înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bacău. Plasa avea aproape 70 de metri și era confecționată din monofilament, material interzis prin lege la pescuit, chiar și cînd nu este prohibiție. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.