Doi bărbați din localitatea Orbeni au fost surprinși de jandarmii din cadrul Grupării Mobile în timp ce întindeau peste o sută de metri de plasă monofilament. Dănuț A., de 39 de ani, și Daniel D., de 22 de ani, au fost „pîrîți” telefonic jandarmilor de către o persoană anonimă. Ambii s-au ales cu dosar penal pentru deținerea de plase interzise de lege. Conform legii, producerea, importul, confecționarea, deținerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasă monofilament se sancționează cu amendă penală de la 30 de mii la 80 de mii de lei. Plasele au fost confiscate, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bacău, pentru continuarea cercetărilor. Dacă vor fi găsiți vinovați, instanța de judecată va stabili cuantumul amenzii penale. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.