• bradul de Crăciun costă între 200.000 de lei și 5 milioane de lei
Ca în fiecare an, în pragul sărbătorilor, băcuanii vor fi cuprinși de febra cumpărăturilor. Însă Crăciunul din acest an pare a fi mai costisitor decît de obicei, deoarece prețurile depășesc cu mult posibilitățile buzunarelor parcă mai sărace ca niciodat a multora dintre noi, mai ales ale pensionarilor și șomerilor. Un tur de orizont prin magazine ne va arăta că numai bradul, ornamentele și cadourile se duc ușor peste un salariu minim pe economie, adică 2,5 milioane de lei. Numărîndu-și de zeci de ori banii, făcînd calcule peste calcule, omul de rînd constată, într-un sfîrșit, că are de ales între două variante: ori să efectueze toate cumpărăturile necesare de sărbatori, dar să rabde de foame după ce acestea trec, ori să cheltuie ca în zilele obișnuite pentru a se ajunge cu banii pînă la următorul salariu. Și nu trebuie să uităm, că, sărbătoare sau nu, băcăuanul mai are de plătit și daravelile lunare ale casei: cheltuieli de întreținere, telefon și alte lucruri strict necesare. În asemenea situație, băcăuanilor cu lefuri mici nu le rămîne decît să se resemneze și să aștepte trecerea sărbătorilor.
Nici rezervele de ornamente nu ne scutesc de cheltuială
Sărbătoarea Crăciunului aduce bucurie în fiecare familie, dar și gust amar în rîndul celor care nu își permit să sărbătorească după cum și-ar dori. În special ziua de 23 decembrie este destinată aproape în exclusivitate împodobirii bradului. Acesta a fost cumpărat din timp și ascuns cu grijă prin garaj, pentru norocoșii care au așa ceva sau stau la casă, sau pe balcon, pentru a nu fi văzut de copiii care mai cred în existența lui Moș Crăciun. Ofertele magazinelor cu produse de specialitate sînt extrem de variate la podoabele cu care să împodobești bradul, numai bani să ai. Chiar și prețul brazilor de plastic, gata împodobiți, este destul de ridicat în această perioadă, în jur de cinci milioane de lei. Un brad artificial, care își amortizează cheltuiala în doi-trei ani, costă între 200.000 de lei și 600.000 de lei. Bradul natural care miroase a rășină poate fi mic sau mare, clasic sau argintiu, autohton sau din import, chiar și ecologic, adică la ghiveci. Alegerea depinde de gusturi, dar mai ales de banii din buzunarul Moșului. Pentru cei mici, care mai cred că toate jucăriile și dulciurile sînt aduse de Moș Crăciun, totul este minunat, dar părinții se mai gîndesc și la banii din propriile buzunare. Așa că singura alternativă, daca ești un om cu venituri modeste, este banul strîns la saltea cu grijă. În primul rînd, trebuie procurat bradul, pentru care scoți din buzunar 200.000 de lei pentru unul mic, 300.000 – 400.000 de lei pentru un brad mediu și chiar 700.000 de lei pentru unul de peste trei metri, în funcție de cum își permite fiecare. Bradul se așează într-un suport care costă între 50.000 de lei și 75.000 lei. Dacă doriți un brad ecologic, la ghiveci, care poate fi folosit și replantat peste an și refolosit iarna următoare, îl plătiți cu 1,5 milioane de lei, dar îl puteți procura docamdată doar din Capitală.
Cum însă un brad de Crăciun nu poate fi conceput fără podoabe, începem alte cheltuieli, deloc ușoare. Cel mai mic glob de pe piață costă 10.000 de lei, iar cel mare depășește 50.000 de lei. La o socoteală simplă, pe 30 de globuri mari și mici se duc 500.000 de lei. Pomul este completat cu beteală, mărgele, steluțe de catifea și alte figurine, care mai costă și ele 300.000 de lei, deoarece metrul de beteală costă între 20.000 de lei și 40.000 de lei, mărgelele au prețuri cuprinse între 40.000 de lei și 60.000 lei metrul, iar un set cu șase fundițe se apropie de 45.000 de lei. Pentru ca totul să fie luminat și, eventual, să putem asculta și cîteva colinde, instalația este un accesoriu absolut obligatoriu, iar costul final al împodobirii bradului crește astfel cu o sumă cuprinsă între 100.000 de lei și 600.000 de lei. Și nu uitați vîrful ornamental al bradului, care costă minim 35.000 de lei și ajunge la 100.000 de lei. Sprayul de zăpadă artificială costă și el peste 60.000 de lei. Bineînțeles că la baza bradului vor trebui și caouri, care dacă sînt puse în punguțe sau cutii speciale mai cresc socotelile cu 20.000 de lei – 60.000 de lei pentru punguța de cadou. Și uite așa, adunate toate, pentru împodobirea bradului băcăuanul va trebui să scoată din buzunar minim un milion, dacă păstrează din podoabele de anul trecut. Prețul maxim poate ajunge și la cinci-șase milioane, în funcție de pretenții și bani.
Cadouri și dulciuri
Cum sărbătorile nu mai au nici un farmec fără cadouri, băcăunul trebuie să găsească, în buzunarul deja golit, cîteva sute de mii de lei și pentru surprize. Greul va cădea pe umerii famiilor cu copii, care își doresc cu siguranță jucării, nu mai ieftine de 200.000 de lei, plus cît mai multe dulciuri și fructe. După ce toate aceste socoteli sînt puse cap la cap, băcăuanul constată cu durere că mai trebuie să aibă deoparte pentru dulciuri și cadouri pe puțin un milion de lei.
Dulciurile rămîn cadourile cele mai apreciate de copii, dar și de adulți. În pragul sărbătorilor de iarnă, producătorii de dulciuri și-au diversificat oferta, încercînd să atragă cît mai mulți clienți, nu numai prin calitatea produselor, ci și prin ambalaje de sezon cît mai atrăgătoare. Bomboanele de pom, figurinele de ciocolată reprezentîndu-l pe Moș Crăciun și globurile de ciocolată sînt produsele cele mai reprezentative pentru aceasta perioadă. Însă, la fel de atractive sînt clasicele tablete de ciocolată, napolitanele sau biscuiții. O figurină Moș Crăciun din ciocolată costă minim 20.000 sau 37.000 de lei, în funcție de gramaj. Globurile de ciocolată învelite în staniol imprimat se găsesc la prețuri de 19.000 de lei, 24.500 de lei și 31.000 de lei, tot în uncție de gramaj. Pînă aici a fost vorba despre produse autohtone, întrucît cele din import, unde ciocolata este mai fină și fabricată de văcuță sau nevăstuică, scot din buzunare peste 80.000 – 100.000 de lei. Un baton de ciocolată umplut cu cremă de rom, lapte, ciocolată, cocos sau cappucino, de 50 de grame, costă 5.000 de lei.
Prețurile la tablete de ciocolată de 100g, cu lapte și alune, de 80 g cu vanilie și lapte, de 50g cu cremă de fructe, arahide, cocos, coniac, caramel, vișinată și rom, și 35g cu cremă de cafea, lapte și arahide, tot românești, în funcție de sortiment, pornesc de la 3.000 de lei/bucata pînă la 30.000 de lei bucata. Nici cu biscuiții cu ciocolată și aromă de cocos, chipsuri de vanilie și ciocolată, pișcoturi, bezele, fursecuri și sărățele nu ieșiți prea ieftin. Prețul de vînzare ajunge la minim 45.000 de lei kilogramul. Dacă vreți să îi faceți o surpriză gustoasă copilului dumneavoastră, dulciurile de Crăciun v-ar putea costa minim 150.000 de lei pachetul care să conțină o figurină cu Moșul, o punguță cu șase globulețe de ciocolată, o ciocolată mare și un baton de ciocolată. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns