Bucuriile sărbătorilor

Copilul din vis

Credința în existența unui destin stinge tendința de a ne atribui cauzele întîmplărilor fericite sau tragice din viața fiecăruia dintre noi. De aceea, atunci cînd uităm de noi, cînd amintirile, cele dintîi amintiri ale noastre, ne sînt încătușate dincolo de o pîclă prin care nu putem zări deslușit copilăria, noi credem că destinul ne-a pierdut pe drum. Iar dacă, scrutînd timpul, vedem tot mai rar și tot mai palid siluetele părinților noștri, ale oamenilor și locurilor de demult, ale copiilor cu care ne zbenguiam pe uliți, pe maidane, prin cartiere sau mahalale, unde am trăit odinioară, atunci înseamnă că destinul ne-a învins.
Ruperile periodice de trecutul nostru sînt mai dureroase decît o plecare definitivă și aceasta o simțim atunci cînd, măcar pentru o clipă, redevenim copii și retrăim crîmpeie din cei dintîi ani ai vieții.
Un copil, Alexandru George, mi-a indus imaginea unui chip a cărui prezență se va afla, de-acum, în toate amintirile mele. I-am trimis în dar două postere cu Moș Crăciun și mi-am revăzut copilăria prin mărgeanul ochilor lui inundați de lumina bucuriei; m-am cufundat în gînduri și mi-am amintit de o cutie, cît un abecedar, cu un „Moș Gerilă” pe ambalaj și conținînd bomboane pentru pom, învelite în staniol, lucioase și de toate culorile. Cît de greu i-o fi fost mamei să le procure, pentru că locuiam într-un cătun care, la sărbători, era izolat de lume, un cătun cu case pitice printre nămeții dintre care se zăreau numai hornurile…!
Ningea cu fulgi mari, ca florile de bumbac și troienele îngropau ulițele strîmte și încolăcite printre casele țărcuite cu garduri de zăbrele și vrejuri împletite. Ningea cu clăbuci, cu darîburi de caș și porumbei din cocă parcă zbughind-o din covata mamei, care-i plămădea, împreună cu pîini dolofane și colaci împletiți.
I I-am trimes lui Alexandru George pe Moș Crăciun, ilustrat cu sclipici pe postere și părea că îl văd dincolo de uși și de ferestre, atît de aproape încît îi simțeam suflarea caldă și rîsul zglobiu. Voiam să îl cunosc, să mă cufund în ochii săi atunci cînd a primit darul meu, bucuria pe care o aveam eu atunci cînd fratele meu fura șorici și jumări din ceaun, în ajun de Crăciun, iar mama îl privea pe furiș prefăcîndu-se că nu-l vede; voiam să văd în ochii lui Alexandru George boabele lacrimilor mele irupte din suflet atunci cînd tata mi-a confecționat o sănioară cu tălpi din scîndură de ulm căptușite cu foaie de balot dintr-un cerc de butoi.
Mirarea din ochii lui Alexandru George voiam să fi fost asemeni cu a mea cînd, neastîmpărat, în jurul cuptorului frămîntam omătul cu niște ciuboțele roșii și-l măturam cu pantalonii care atîrnau pe mine și-i tîram, mototoliți, în urma mea, pînă cînd mama scotea colacii cu vătraiul, apoi îi scutura de spuză, frîngea cîțiva și ne dădea cîte o bucată – mie, fratelui meu și surioarei noastre. Noi înșfăcam colacii și fugeam cu ei mutîndu-i din mînă în mînă pentru că ne frigeau nu doar la palme, fierbințeala lor ne ajungea pînă la inimă. Parcă ne era teamă ca mama să nu ni-i ia înapoi, de aceea ne duceam cît mai departe, pe sub șoproane și începeam să-i înfulecăm, părîndu-ni-se atît de buni! Suflam într-una în ei și ne ieșeau pe guri alți colăcei, din aburi fierbinți…
Dacă te vei fi bucurat, Alexandru George, atunci cînd ai primit posterele mele cu Moș Crăciun, eu am simțit că m-ai îmbrățișat, m-ai sărutat pe obraz și mi-ai ciufulit părul. Dăruindu-ți-l pe Moș Crăciun, am zărit chipul fratelui meu care, fiind mai mic, tînjea și la ceea ce primeam eu, iar acum, dacă el ar avea glas să-mi ceară, eu i-aș da orice. Iar sărutarea pe care nu mi-ai dat-o decît în închipuirea mea e în locul a toate săruturile pe care nu le-am primit vreodată. (Aurel V. ZGHERAN)
Helvetica-R sînt încătușate dincolo de o pîclă prin care nu putem zări deslușit copilăria, noi credem că destinul ne-a p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!