Buluc la bucluc
• Vineri, 8 iunie, în urma unei acțiuni a polițiștilor băcăuani pe linia furturilor autor, a fost identificat și reținut Ion Ioniță, de 19 ani, din Bacău. Acesta avea mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru un an și șase luni, pentru furt.
• O adolescentă de 15 ani din comuna Oituz, dispărută de acasă din 5 iunie, a fost găsită de polițiști în comuna Ștefan cel Mare. Cristina B. a fost identificată la locuința lui Dinu N., de 27 de ani, și a fost returnată familiei.
• O bătrînă de 77 de ani din Onești a dispărut din spitalul din localitate. Maria G. fusese internată pe 2 iunie la secția de cardiologie, iar pe 6 iunie, în jurul orei 11.00, a plecat din spital, fără să spună nimănui.
• Un echipaj al Poliției Buhuși a prins trei hoți din mașini vineri, 8 iunie, într-o parcare din oraș. Cei trei, toți de 16 ani, au încercat să fugă în momentul în care polițiștii i-au prins cotrobăind printr-o Dacie 1300, însă au fost prinși și imobilizați. Ei sînt acuzați că au mai jefuit în noaptea de joi spre vineri o altă mașină. Hoții acționau cu chei potrivite.
• Vineri, 8 iunie, în jurul orei 11.00, polițiștii de la Biroul Siguranța Circulației al municipiului Bacău au surprins un tînăr de 20 de ani conducînd o motocicletă neînmatriculată pe strada Mărgineni, fără să aibă permis de conducere categoria A. Ionuț D. avea permis numai pentru categoria B și s-a ales cu dosar penal.
• Poliția Rutieră Onești a realizat un control în rîndul conducătorilor de scutere. în urma verificărilor s-au dat nouă amenzi, în valoare de 975 de lei, și au fost imobilizate patru scutere. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.