n Un barbat de 36 ani din comuna Asau s-a autoincendiat in urma unor neintelegeri cu sotia. Duminica dupa-amiaza, Dumitru M. s-a dus in gragina din spatele casei, si-a turnat benzina pe haine si corp, dupa care si-a dat foc. Sotia a fost cea care i-a sarit in ajutor si i-a stins hainele. Barbatul a fost transportat de urgenta la Spitalului Municipal Moinesti, dupa care a fost transferat la Spitalul Judetean Bacau. Medicii l-au diagnosticat pe barbat cu arsuri de gradul II si III, pe optzeci la suta din suprafata corpului. Sansele de supravietuire ale sinucigasului sunt minime.
n O femeie de 70 ani a fost accidentata pe o trecere pentru pietoni din orasul Comanesti. Evenimentul s-a produs pe str. Republicii, Valerica C.(victima) fiind acrosata de conducatorul auto Marius C., 28 ani. Transportata la spital, femeia a fost diagnosticata cu policontuzie prin accident rutier. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.
n Prins cu sacul la furat. Asa a fost depistat pe str. Unirii, Valentin H., 26 ani, din orasul Comanesti. Barbatul avea asupra sa un sac de rafie in care cara un motor electric, rangi de fier, scoabe, chei fixe si alte bunuri, sustrase din locuinta lui Virgil H. Prejudiciul de 200 lei a fost recuperat si predat partii vatamate. Autorul furtului s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.
Lasă un răspuns