Bună dimineața, viață!

Administrator

Acești copii teribili!…

Mihai BUZNEA

ânțelepții vremilor de demult apuse au greșit capital atunci cînd printre cele șapte minuni ale lumii antice nu i-au inclus și pe copii, chiar dacă acele minuni vor fi devenit, astfel, opt. Prin veșnicia și prin frumusețea și prin candoarea lor, prin bucuria și dragostea și mîndria pe care ni le dăruiesc, aceștia ar fi meritat să fie puși chiar înaintea tuturor, fiindcă nu există nimic care să-i egaleze, nicicum să-i întreacă, înafară de Cel care le-a dat chip și viață și farmec și candoare și sentimente…
După femeia-mamă, copilul-fiu și copilul-fiică au inspirat și au fost cîntați cel mai mult de poeți prin versuri de înălțătoare măreție. Pe care le-au bine-meritat cu prisosință pentru că sînt ai noștri și, prin ei, ne perpetuăm existența. „Maxima debetur pulso reverentio” (cel mai mare respect îl datorăm copilului) spunea, cîndva, latinul Juvenal, aceasta după ce cu mult înainte un alt umanist antic exclamase, pur și simplu: copiii noștri teribili!….
Imaginați-vă cum ne-ar arăta clipele și zilele și anii fără razele calde și vesele ale soarelui; fără ciripitul și trilurile zglobii ale păsărilor cerului; fără corolele multicolore și parfumate ale florilor; dar mai ales fără glasurile cristaline și zglobii ale copiilor. Absența unor asemenea imagini ne-ar trimite direct în brațele deznădejdilor iremediabile și ale inutilității noastre.
âmi place să-i privesc cum fac primii pași, șovăitori, învățînd să meargă; să-i aud cum gînguresc cele dintîi cuvinte; să-i însoțesc cu privirea pe stradă, la grădiniță, la școală, în parc. Toți emană aceeași optimistă fervoare cu care își trăiesc clipa. Este lecția cea mai autentică pe care ne-o oferă despre cum ar trebui să ne percepem existența; în exuberanță, în calm, în naturalețe, în iubire, în respect…
Astăzi e Ziua Copilului și mă gîndisem să le ofer tuturor celor în pantaloni scurți o lecție de morală: despre ce fac bine, dar mai ales despre ceea ce fac rău; despre eminenții noștri olimpici, dar și despre cei care bat aiurea trotuarele și se înhăitează cu urîtul și cu răul; despre efectele comportamentului abuziv al unor părinți; ca și despre jumătățile de măsură cu care guvernanții noștri se implică în tutelarea celor mai tineri dintre concitadinii noștri. Amintesc, doar, în context, o vibrantă pledoarie a unui ilustru scriitor al secolului al XIX-lea (Victor Hugo) tocmai pentru universalitatea și adevărul ei etern: „Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care îl cîștigăm”. Mi-am zis, însă, că măcar astăzi, de ziua copiilor noștri, nu avem dreptul să ne întristăm, oferind în schimb fiecărui copil prea-plinul inimilor noastre și să medităm, eventual, la cum ne-ar arăta clipele dacă am vedea „colivia fără păsări, stupul fără albine, casa fără copii”…larea celor mai tineri dintre concitadinii noștri. Amintesc, doar, în context, o vibrantă pledoarie a unui ilustr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.