În pofida micii anverguri a bursei muncii pentru unicii întreținători de familie, desfășurată luna trecută sub coordonarea Forțelor de Muncă din Bacău, evenimentul a dat roade totuși, ducînd la încadrarea a peste 50% dintre participanți, cifră comunicată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) în urma monitorizării bursei.
Organizată pe 25 iunie, bursa adresată șomerilor unici întreținători de familie, cu aparență de bursă generală, n-a beneficiat de o prezență prea grozavă din partea băcăuanilor, în ciuda ofertei de 561 de locuri de muncă din partea a 68 de agenți economici. „Ne așteptam oricum la o prezență mai mică a celor interesați, din cauza sezonului cald”, ne-a declarat atunci directorul AJOFM Octavian Țicău.
Și totuși, o lună de zile mai tîrziu, monitorizarea rezultatelor bursei a indicat angajarea a 141 din cei 195 de șomeri prezenți, majoritatea cazuri care nu mai beneficiau deja de indemnizație de șomaj. „În urma analizelor din teren, am constatat că mai mult de jumătate dintre băcăuanii care-au avut bunăvoința și interesul să se întîlnească atunci cu angajatorii sînt acum din nou salariați”, a declarat purtătorul de cuvînt AJOFM, Claudiu Boangiu.
Dintre aceștia, peste 50% au absolvit școli profesionale și doar trei învățămînt superior, în timp ce 54 au doar școala generală. De asemenea, această bursă a condus la integrarea a 22 de persoane cu vîrsta peste 45 de ani și a 59 de tineri sub 25 de ani.
Dintre ramurile de activitate în care foștii șomeri și-au găsit loc de muncă, principalele poziții le dețin cele cu căutare în acest moment pe piața muncii: confecțiile, cu 79 de posturi ocupate dintre care 71 confecționeri; construcțiile, cu 35 de locuri, dintre care 12 zidari; domeniul încălțăminte, cu 25 de locuri din care 14 confecționeri; în fine, sectorul comercial, cu 20 de locuri, dintre care 15 vînzători.
Următoarea bursă pusă la dispoziția șomerilor de AJOFM Bacău este programată a avea loc pe 24 septembrie și se adresează în principal absolvenților. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns