C.A.R. Pensionari Moinești a cumpărat sediul în care își desfășoară activitatea

Redacția Ziarul de Bacău

Demersurile întreprinse pe parcursul mai multor ani, de către Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Moinești de a prelua în proprietate sediul unde își desfășoară activitatea, s-au concretizat în cele din urmă. Astfel, Consiliul Local al Municipiului Moinești a aprobat ca respectivul spațiu, în suprafață de 418 metri pătrați, ce aparținea primăriei, să fie vîndut pentru suma de aproape un miliard de lei. În acest sediu, funcționează, pe lîngă birourile de rigoare, un club, o bibliotecă și un cabinet medical. În curînd, tot aici se va deschide un magazin de pompe funebre destinat pensionarilor și unde nu se va practica adaos comercial. Concomitent cu tranzacția de cumpărare a sediului, C.A.R.-ul a mai primit de la administrația publică locală, cu titlu de gratuitate, o clădire dezafectată. După amenajările aferente, în incintă vor demara activitatea cîteva secții de prestări servicii de care vor beneficia tot persoanele de vîrsta a treia. În altă ordine de idei, la C.A.R. Pensionari Moinești, care cu cei 17.700 de membrii este cel mai mare de acest gen din județ, în primul trimestru al acestui an au fost onorate 2.812 cereri de împrumuturi, cumulul valoric atingînd 12,5 miliarde de lei, cifră în creștere față de aceea de 9,8 miliarde de lei consemnată în perioada similară a anului trecut. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.