Cabinetele medicilor de familie din mediul rural vor fi supuse, din nou, unei evaluări. De data aceasta, acțiunea va fi desfășurată de Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bacău și a fost demarată, ciudat, în urma unei adrese de la Ministerul Administrației și Internelor și Instituția Prefecturii. Timp de o săptămînă și jumătate, în perioada 5-14 martie, două echipe ale ASP vor urmări, în cazul fiecărui cabinet, starea clădirii, forma de proprietate asupra ei, costul estimat al imobilului, dotarea cu aparatură, instrumentar medical, logistica, precum și utilitățile de care dispune și încadrarea lui cu personal medico-sanitar. Totodată, se va menționa în fișa de evaluare infrastructura din zona unde este cabinetul și care este cea mai apropiată farmacie sau punct farmaceutic. „Scopul acestei evaluări este acela de a reabilita asistența medicală din mediul rural”, a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al ASP Bacău, dar mai multe lămuriri nu ne-a putut da. Scopul declarat al desfășurării unei astfel de acțiuni este cel puțin surprinzător, în condițiile în care de mai bine de un an cabinetele medicilor de familie au fost scoase la vînzare, unele fiind deja cumpărate. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.