Angajații unei firme din municipiul Bacău au găsit ieri după-amiaza, într-un canal de termoficare, cadavrul unui bărbat.Trupul era într-o avansată stare de putrefacție și mirosea înfiorător. Lucrătorii se deplasau la o intervenție, cind au trecut pe lîngă canalul de termoficare, de pe strada Erou Marius Hasan. „Am simțit un miros de cadavru. Am crezut că este vreun cîine sau o pisică moartă în canal și am ridicat capacul. Cînd am văzut că este un om, era să cad peste el”, ne-a declarat Florin Olaru, angajat al Termocet Bacău. Cadavrul era așezat între conductele de termoficare și pentru a fi scos a fost nevoie de intervenția pompierilor de la Detașamentul de Descarcerare. Deși aveau măști prevăzute cu filtre, pompierii care au intrat în canal au fost la un pas de a-și pierde cunoștința din pricina duhorii. La ieșirea din canal, ei au stat cîteva minute cu tifoane cu spirt la gură și la nas pentru a-și putea reveni. Polițistii încearcă să stabiliească acum identitatea bărbatului și, eventual, dacă moartea sa a fost violentă. Primele cercetări duc însă la concluzia că este vorba de o persoană fără adăpost, care se încălzea pe conductele de termoficare. Este posibil ca decesul să fi survenit din cauza lipsei de oxigen din canal. în urmă cu un an, un alt bărbat fără adăpost a fost găsit mort într-un canal de termoficare din apropiere. (Dan MUNTEAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.