Zeci de spații nefinalizate au fost cedate Primăriei Moinești
Sucursala Moinești a OMV Petrom a hotărît să cedeze Primăriei din localitate, la sfîrșitul lunii mai, cu titlul de gratuitate, cîteva obiective nefinalizate. Este vorba, în primul rînd, de Baza de tratament și hotelul adiacent, situat în centrul orașului, dar și de unele spații locative nefinisate. Dacă, în primul caz, pentru finalizarea lucrărilor au apărut deja investitori, în privința apartamentelor, lucrurile tind să mai treneze. Practic, este vorba de un bloc de 24 de apartamente situat pe strada Mihail Sadoveanu, lucrări încetate în anul 2000, și de un tronson de șapte apartamente, aflat încă în construcție, la un imobil similar, aflat pe aceeași stradă, de unde constructorii au plecat în anul 1995.
Avînd în vedere criza de locuințe din Moinești, mai ales în cazul tinerelor familii, respectivul gest al celor de la petrol ar putea fi considerat ca un dar providențial. Situația nu este nici pe departe așa, pentru că, din punct de vedere al construcțiilor, realizate în proporție de nici 60%, dar și ale dotărilor, sarcina financiară ar urma să cadă pe umerii primăriei. „Săptămîna viitoare voi fi prezent la București pentru a discuta finalizarea celor 31 de spații locative printr-un proiect prin Agenția Națională a Locuințelor (ANL). Dacă nu vom obține un răspuns pozitiv, le vom scoate, conform cadrului legislativ, la vînzare prin licitație publică. Este o șansă de a acoperi cererile de locuințe ale moineștenilor, pe care nu o vom rata”, ne-a afirmat Vasile Ailincăi, primarul municipiului petroliștilor. (Mihai VIERIU)t prin Agenția Națională a Locui
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.