Ovidiu GENARU
Nu prea tîrziu mi-am dat seama că omul avea o meserie cam… Era gropar. Palmele mi-au atras atenția. Aa, da, se cîștigă prost din bătături, munca fizică nu se mai plătește ca odinioară, mi-a spus. Noi și ăia de la apă-gaz-canal ce mai facem bătături. Restul apasă pe clape și cade bănetul. Povestea e că trec toți prin mîna noastră, nu scapă nimeni. Și Bush și Saddam tot acolo ajung. Cunoașteți, deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune, cum scrie la Eclesiast. Mărire și decădere, tot un drac, nu rămîne nimeni pe dinafară, dom’le.
Omul făcea autostopul, l-am cules de pe șosea. Am riscat, lucru recunoscut de altfel și de el, îi faci un bine omului și ăla bagă cuțitul în tine și-ți umflă mașina. Eu nu-s dintre ăia deși meseria mea e moartea. Aștept de două ore să mă ia cineva și toți trec. Le e frică, pe bune, s-au întîmplat atîtea. Numai Dumneavoastră…
Eu? Eu mai iau din cînd în cînd pe cîte cineva, i-am spus. Sînt scriitor, îmi plac oamenii, îi ascult. Asta ar fi și plata drumului. Într-o vreme Sadoveanu invita la masă vreo opt studenți, săptămînal, și fiecare dintre ei trebuia să-i spună o poveste reală de viață în timp ce mîncau, subliniez o poveste adevărată, asta era condiția, cum începeau să inventeze, scriitorul, nas fin, le-o reteza scurt: Dumneata nu mai vii săptămîna viitoare, trimite-ți un coleg… Avea groparul să-mi spună ceva? Îl luasem de la periferia Bucureștiului și mergea la Buzău, cale lungă, la niște rude. Îi plăcea să vorbească, părea chiar un om instruit și unele observații demonstrau asta. Nu sînt un escavator uman. Nu beau, ca alții, în meseria noastră se bea pe rupte; ca și la morgă. Mie îmi plac cărțile, acolo e salvarea mea și de cînd am citit „Amintiri din casa morților”, de Dostoievski, am început să-mi notez o serie de constatări, poate are cineva nevoie de ele. Recunosc că trag cu urechea, mai aud una și alta, gloata comentează și eu rețin diferențele. Pentru că am observat că oamenii mor diferit în istorie, fiecare epocă are specificul ei. Exceptăm moartea naturală, ai 80 de ani și te cari, nici o problemă, e ceva firesc, banal. Astfel de clienți nu sînt interesanți. Să îngropi de 25 de ani, am ceva experiență, repet asta; numai să vedeți Dumneavoastră că în ultimul timp cazuistica tranziției a luat-o razna. S-a murit de ciumă cîndva în istorie, s-a murit în războaie, s-a murit la Canal și pușcării… Ce aduce nou tranziția? Ce vorbesc nu vorbesc din filme. Mi-au trecut prin mînă. Ce constat eu, Domnule scriitor? Ce înghite pămîntul? Păi clanurile rivale fac victime; bătrînele mor violate pe tarla de obsedați sexuali, sinucigașii sînt de mai multe feluri: creditori și datornici, ăștia nu erau înainte; chiar ieri am îngropat unul. Disperații de sărăcie lucie; unii mor de ghiftuială, de mașini prea puternice, greu de stăpînit; sînt apoi împușcații la casele de schimb valutar; mor polițiștii cu arma în mînă fiindcă le e frică să tragă. Am avut doi clienți tranșați, în valize; trei drogați, băieți tineri, într-o lună prin vară; emigrația forței de muncă face și ea victime pe-afară; în tranziție au apărut săbiile ninja, cunoașteți că-n America o femeie și-a ucis bărbatul ca să-i umfle asigurarea; acum cu libertinajul ăsta, în patru ani am îngropat 11 curve, două de lux, prin hoteluri și restul normale, din alea ce-și fac veacul la șosea; dintre homosexuali, lesbienele nu pun probleme, dar pederaștii ne fac greutăți, sînt foarte geloși; se vorbea înainte de asta? Nicidecum! Se moare frecvent, înainte de termen, de apoplexie, de infarct, de stres de afaceri, de indigestie, de ghiftuială, de politică; mare-i încordarea, Dom’le! Insuportabilă! Averea incorect administrată te bagă-n pămînt. Ăștia care cîștigă exorbitant la Loto sau Pronoexpres fac un salt uriaș spre bunăstare și clachează. Altă categorie de clienți, lista e incompletă, desigur; mai mulți ca înainte mor intoxicați cu monoxid de carbon prin colibe. Specia noastră se confruntă cu alte norme de selecție, așa că vedeți. Cînd s-a mai pomenit ca disperații și psihopații să-și dea foc în fața autorităților? Nicicînd. Noi facem numărătoarea și stabilim diferențele, și ele sînt, slavă Domnului. Aș putea continua, dar am ajuns la Buzău. Cum, nu mă costă nimic? Am plătit cu povestea? Moartea în tranziție, Domnu’ o să scrieți un articol? Vedeți că am avut dreptate? Chiar și groparii mor altfel, în luptă cu sataniștii și profanatorii de morminte. Iar ca articolul Dumneavoastră să nu fie sinistru, vă rog să scrieți și despre nunțile din tranziție. Și-acolo s-o fi schimbat ceva?
Lasă un răspuns