Motiv de bucurie pentru cei mai mulți dintre noi, încălzirea bruscă a vremii a foat o pacoste pentru celel mai multe echipe de fotbal din județ. Și asta pentru simplul fapt că odată cu creșterea simțitoare a temperaturilor, zăpada de pe terenuri s-a topit și apap rezultată a devenit stăpîna acestora. în aceste condiții, o serie de meciuri amicale au fost anulate. Prima formație pusă în această situație a fost divizionara B Petrolul Moinești, care și-a anulat partida amicală cu Laminorul Roman care ar fi trebuit să se desfășoare sîmbătă, pentru că, pur și simplu, în oraș nu era nici un teren practicabil. Mai mult, și meciul de astăzi dintre Petrolul și Pambac Bacău a fost la un pas să aibă aceeași soartă dacă nu se ivea soluția terenului din cartierul Lucăcești. Acesta aparține, de fapt, Grupului Școlar „Grigore Cobălcescu” și, din punct de vedere calitativ, lasă destul de mult de dorit, dar, decît deloc, e bine și așa. Altfel, meciul de astăzi este pentru elevii lui Dan Moței este penultimul meci de verificare înainte de startul returului, ultimul amical urmînd să se desfășoare sîmbătă dimineața.
Petroliștii se pot declara însă, norocoși în comparație cu cei de la Willy Bacău, care au fost obligați din același motiv al inundării terenului să anuleze întîlnirea cu Leonard Pașcani. „Aș fi vrut să joc, dar, pur și simplu, nu avem unde. De altfel, și la antrenamente ne chinuim să găsim un loc cît de cît uscat”, ne-a declarat antrenorul Florin Pavel. Starea terenurilor din Bacău le dă însă, de gîndit și celor de la FCM Bacău, deși acetia vor juca pe teren propriu de abia sîmbătă. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.