Călin Veronica: „În artă nu poţi minţi, totul se vede şi se citeşte”

Interviu de Vasile PRUTEANU

Ca să-ţi păstrezi candoarea până la o vârstă de maturitate deplină şi să reuşeşti s-o înfăţişezi şi s-o sublimezi în pictură, tapiserie sau în versuri este cu adevărat o minune. Înţeleptul chinez Meng Tseu afirma că „acela ce nu şi-a pierdut inima de copil este cu adevărat un om mare”. În virtutea acestei aserţiuni, eu o consider pe Călin Veronica un om deosebit, a cărei inimă păstrează în arta sa plastică şi în poezia pe care o publică graţiile copilăriei şi fericita ei candoare. E de mirare cum şi-a păstrat cu sfinţenie un suflet curat şi o vibrantă bucurie a dăruirii în arte, după atâtea suferinţe şi pierderi irecuperabile cu care viaţa a întâmpinat-o încă din tinereţe. Doar căsătoria cu un soţ înţelept şi echilibrat i-a luminat un drum pavat cu pasiune, fantezie şi talent. Asta a ajutat-o să iubească viaţa aşa cum este, să ne arate că aceasta este frumoasă prin harul şi căldura pe care le pune în pictura, tapiseria şi poezia ei. Căci este înzestrată din belşug cu talent, dublat de o fantezie debordantă, suportabilă numai în tovărăşia inteligenţei. Pe lângă aceste virtuţi, Călin Veronica mai dispune de încă două: bunătatea mereu puternică, puterera de creaţie mereu bună. Pe acestea le percepem doar cu sufletul. {i dacă acestor virtuţi le mai adăugăm o credinţă sinceră şi nestrămurtată în Dumnezeu, avem un tablou complet al personalităţii acestei dăruite artiste. Privindu-i lucrările din ultimele trei expoziţii, intitulate „Bucuriile copilăriei”, „Arta în viaţa satului” şi „Semne creştine” (gând pios ţesut în poeme colorate), ne convingem că simţămintele doamnei Călin Veronica produc marea frumuseţe a artei sale.

– Pentru început, te-aş întreba ce senimente nutreşti în preajma Sfintelor Paşte şi cum înţelegi să redai în artă semnificaţia acestei cruciale sărbători?
– Aşa cum spunea părintele Stăniloae, Paştele este „trecere” de la nefiinţă la fiinţă, de la întunericul patimilor la lumina adevărului. În lucrările mele mă străduiesc a face să strălucească lumina, iubirea, bunătatea şi pacea lui Dumnezeu, dăruite nouă cu îmbelşugare. Aceste simboluri încerc a le restitui în artă, cu dimensiunea lor profund umană, dar şi cosmică.

– De ce ai ales tapiseria spre ilustrarea şi întărirea credinţei în apropierea Sfintelor Paşte?
– Arta este o mare bucurie, ca şi Învierea lui IIsus Hristos. În artă nu poţi minţi, totul se vede şi se citeşte. Tapiseria m-a atras din dorinţa de a mă echilibra, de a-mi găsi o altă faţetă a personalităţii. O tapiserie trebuie lucrată în linişte, prin contemplaţie şi gânduri curate. Tapiseria este un spaţiu al contemplării, iar spaţiul în imensitatea sa este creaţie şi dar divin. Simplist, s-ar traduce „a picta prin ţesere”. Amândouă emană spirit colorat, încărcat de simboluri şi sensuri, celebrând într-un fel SPA}IUL INFINIT. Tapiseria trimite către o zonă spirituală cu efect liniştitor, relaxant, calmant. Realizarea ei oferă clipe sublime imortalizate cu dragoste, iar privitorului, receptorului de artă îi oferă emoţii şi satisfacţii aparte. În verticalitatea ei, tapiserie aspiră la absolut, cinsteşte un spaţiu şi îl înnobilează dincolo de aspectul decorativ.

– Ca artist te simţi un om liber? Eşti un om împlinit?
– Libertatea este o stare de spirit. Liberi de ce? Mereu depindem de ceva, de cineva, ba chiar de firea noastră. Uneori ne întrebăm de ce ne sunt date atâtea încercări, suferinţe, nedreptăţi. Toate acestea au rolul de a ne trezi, de a deveni mai responsabili şi mai înţelepţi. Prin suferinţă se poate ajunge la adevăr, iar Adevărul este însuşi DUMNEZEU. În faţa Lui eşti singurul responsabil pentru cum ai înmulţit darurile care ţi s-au dat. Pe mine Dumnezeu m-a îngăduit încă un timp ca să-mi împlinesc menirea: aceea de a fi în sluijba frumosului. Mă simt un om liber chiar şi atunci când sufăr. Mă simt împăcată şi rămân credincioasă principiilor care îmi pot oferi senzaţia de libertate. Sunt, aşadar, un om liber şi împlinit.
– Realitatea pe care o trăim nu ne mai permite să fim lirici. În poezie, în pictură şi tapiserie continui să fii de un lirism uşor desuet. Agreezi mult acest mod de a fi?
– Lirismul nu este şi nu va fi desuet. Este o opţiune, un mod de a vedea lucrurile, un mod de a trăi. Indiferent de timpuri, mode, vor exista oameni sensibili, dotaţi cu rafinament, care să aprecieze lirismul sub toate formele lui de manifestare. Pentru mine înseamnă a rămâne în zone spirituale, a mă manifesta liric în pictură, tapiserie şi poezie, un mod de a exista.
– Ce a fost prioritar în viaţa ta?
– Familia, profesiunea, arta, în această ordine. Chiar dacă am aşezat arta pe locul trei, asta nu înseamnă că nu a avut un rol covârşitor în viaţa mea. Arta implică sacrificiu, muncă multă, experimentări şi… bani mulţi cheltuiţi. Cu toate astea, când mă uit în urmă văd ca am avut o carieră artistică frumoasă, de care sunt mândră. Viaţa derulată între a fi artist şi profesor de pictură mi-a adus multe staisfacţii. Copiii, elevii mei, mi-au umplut viaţa cu candoarea şi sinceritatea lor, energizându-mă şi încurajându-mă să-mi păstrez şi eu candoarea, care este atât de frumoasă şi rară între oamenii zilelor noastre.