în pofida semnalelor de alarmă lansate în ziarul nostru, Ministerul Sănătății (MS) nu a pus capăt calvarului la care le supune, de la 1 ianuarie încoace, pe cele 57 de persoane cu transplant de rinichi din județ. Cei 57 de băcăuani continuă să fie lipsiți de tratamentul cu medicație imunosupresivă, fără de care viața lor este pusă în pericol. Și aceasta pentru că de la 1 ianuarie cei cu transplant renal nu mai pot lua medicamentele de la orice farmacie din județ, ci trebuie să meargă la centrul universitar (spitalul) unde li s-au făcut grefele, adică la Iași, Cluj, Timișoara, București ori alte orașe. Dar chiar și dacă s-ar duce la spitalul unde li s-a efectuat intervenția chirurgicală, tot nu ar beneficia de medicația necesară, deoarece măsura a fost dispusă de MS la sfîrșitul lui decembrie, astfel că unitățile medicale respective au fost luate pe nepregătite. Ele nu au organizat licitația pentru achiziționarea produselor farmaceutice și, ca atare, nici nu s-au aprovizionat. între timp, însă, mulți dintre cei cu transplant au terminat medicamentele ori sînt pe cale de a le epuiza. „Eu termin medicamentele pe 15 sau 16 ianuarie. Am fost la începutul săptămînii la Spitalul Fundeni, unde am fost operat, dar de acolo mi-au spus că nu au bani, nu au făcut licitație și să aștept că, probabil, în ianuarie și februarie vom lua medicația de la farmacia Spitalului Județean de Urgență. Ordinul ministrului Sănătății în acest sens, însă, nu a fost încă publicat. Și apoi situația este aceeași. Nici Spitalul Județean nu este pregătit. Și el va trebui să organizeze licitație pentru achiziționarea medicamentelor. Este o măsură nazistă, de exterminare a noastră”, ni s-a plîns Vasile Trifan.
Cel mai apropiat centru este la Iași
La nivelul conducerii Agenției Naționale de Transplant lucrurile par, însă, mult mai simple. „S-a schimbat sistemul de finanțare, banii nu mai vin de la Casa Națională de Sănătate, ci de la Ministerul Sănătății, astfel că au apărut niște probleme inerente. Aprobarea bugetului a fost întîrziată. Dar în 2-3 zile se rezolvă problema. Pacienții își vor ridica medicația pentru primele trei luni din acest an de la farmacia cu circuit închis a Spitalului Județean. Pentru că la fiecare județ este vorba de o sumă mai mică, spitalul nu va trebui să facă licitație, ci o selecție de ofertă, astfel încît îi va fi mult mai ușor să se aprovizioneze. între timp, se va face o arondare a celor cu transplant fie la centrul universitar unde li s-a efectuat intervenția chirurgicală, fie la unul mai apropiat din cele șase, în funcție de dorința fiecăruia. Pentru Bacău, cel mai apropiat centru este cel de la Iași, încît transportul nu presupune cine știe ce cheltuieli, mai ales că mulți sînt pensionați și au tichete de călătorie”, spune doctorul Victor Zota, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT). El ne-a dat și o explicație pentru măsura dispusă de Ministerul Sănătății. „Rațiunea deciziei luate este aceea de a monitoriza pacientul și de a-i stabili o conduită terapeutică corectă și dozată în funcție de starea lui. Pacienții vor fi internați în centrul universitar 24 de ore, timp în care li se vor face toate analizele necesare și, în raport de rezultate, li se va da și tratamentul. S-a luat această măsură deoarece se ajunsese ca de mulți bolnavi să nu se mai știe nimic, iar unii să ia rețetă de la medicul de familie în baza celei prescrise cu mult timp în urmă de specialistul din centrul universitar unde s-a făcut transplantul. Or, pe parcurs sigur au intervenit schimbări în starea pacientului. De la centrul universitar i se va da, de regulă, tratament pe trei luni, dar este posibil și pe șase luni. Aceasta depinde de evoluția fiecărui pacient. Pot fi și cazuri, excepționale, în care să se prescrie tratament numai pe o lună, fiind nevoie ca bolnavul să se prezinte iar la control”, a mai spus președintele ANT.
întreruperea tratamentului, pierderea rinichiului
Pentru ca rinichiul străin să nu-i fie respins de corp, orice persoană cu transplant renal trebuie să facă tratament toată viața cu produse farmaceutice imunosupresive. Terapia este extrem de scumpă, dovadă faptul că, lunar, CAS Bacău a cheltuit cu tratamentul celor aflați în stare posttransplant peste un miliard de lei. în funcție de doza administrată și de produsele farmaceutice prescrise, costul tratamentului variază între 10 și 20 milioane lei pe lună pentru fiecare persoană, astfel că nici nu poate fi vorba ca bolnavii să-și cumpere medicamentele. Cît despre întreruperea tratamentului, doctorul Leonard Roșu, șeful secției Nefrologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență, ne-a declarat: „Este foarte riscant, dacă pacienții nu își iau tratamentul. După 2-3 zile, ei își pot pierde rinichiul transplantat. Nu este de glumă!”. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.