Calvarul dializaților din Onești

Administrator

Un număr de peste 40 de oameni din localități aflate în jurul Oneștiului au nevoie de hemodializă. Ei trebuie să meargă la secția de hemodializă aflată la Spitalul Județean Bacău. După cum am aflat de la unul dintre ei, Ioan Tudose din satul Curița, “în lipsa unei secții de hemodializă la Spitalul Municipal Onești, pînă ajung la Bacău trăiesc un adevărat calvar. Dimineața mă trezesc la ora 2,30 pentru că în jurul orei 4,00 vine autovehicolul care ne transportă la hemodializă. Dar din satul meu acesta merge la Mănăstirea Cașin, Filipești (com. Oituz) și Borzești pentru a lua și alți oameni ce au nevoie de hemodializă. După ce stăm la Spitalul Județean Bacău cîte 4 – 5 ore, pornim spre casă după – amiaza pe același traseu”. Ioan Tudose ne-a mai declarat: “avem un pic de noroc că ne transportă o firmă particulară de transport ce are autovehicole “Mercedes” dar drumul este foarte lung”. Ioan Tudose are nevoie de hemodializă de trei ori pe săptămînă și merge de 12 ani neîntrerupt la Spitalul Județean Bacău în fiecare luni, miercuri și vineri. “Ar fi foarte bine să se înființeze cît mai repede o secție de hemodializă la Spitalul Municipal Onești pentru că trebuie să îndurăm același coșmar mereu”, a mai declarat Ioan Tudose.
Toți cei care fac hemodializă la Bacău au o mare mîhnire deoarece această secție este supraaglomerată, acolo lucrîndu-se în patru schimburi. “Aceasta face ca oamenii din zona municipiului Bacău să ajungă la hemodializă și după ora 24,00 noaptea”, a mai menționat Ioan Tudose amintind și faptul că mulți oameni “dependenți” de aparatele de hemodializă vorbesc că în urmă cu 7 – 8 ani aceste aparate au fost transferate de la Spitalul Onești la cel din Suceava. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.