Deși există un nou Cămin
Bătrînii de la Răchitoasa continuă să trăiască în condiții mizere
Aglomerație, mizerie și mirosuri care îți mută nasul din loc. Cam așa se poate descrie modul de trai al bătrinilor de la Căminul de la Răchitoasa, situat în incinta fostei mănăstiri. Cu excepția bisericii, renovată cu fonduri de la Ministerul Culturii, fostele chilii ale călugărilor și restul clădirilor anexe sînt într-o stare vrednică de plîns. Bătrînii, în marea lor majoritate cu probleme de sănătate fizică și psihică, trăiesc de pe o zi pe alta. Nu au prea multe de făcut. Se plimbă prin jurul bisericii sau pe lîngă crescătoria de porci, așezată la cîțiva zeci de metri distanță. Fără a te băga în seamă. Dacă încearcă să coboare pe uliță, spre sat, dau nas în nas cu mormane de gunoaie aruncate pe marginea drumului. Așa că, neputincioși, se așază, la umbră, pe băncile din fața bisericii sau în spatele zidurilor străvechii mănăstiri.
A-i intreba pe acești oameni ce cred sau dacă așteaptă mutarea într-un sediu nou, e ca și cum a-i întreba un om aflat pe cale să moară de sete, dacă vrea un strop de apă. Pentru ei și pentru cei care și-au dus veacul în acest colț uitat de lume, raiul și iadul coexistă.
în timp ce bătrînii se cern de pe o zi pe alta, la marginea cealaltă a comunei s-a finalizat o lucrare deosebită. Camere cu două paturi, salon de recuperare medicală și kinetoterapie, băi dotate cu dușuri, aparatura de ultimă generație. Nu e vorba de un hotel de trei sau patru stele, ci de noul azil pentru bătrîni de la Răchitoasa. A fost ridicat din fondurile donate de prințul Dimitrie Sturdza și din investițiile Consiliul Județean Bacău. „Prințul Sturdza a donat 325.000 de euro, iar Consiliul Județean în jur de 32 miliarde de lei vechi”, ne-a spus Dana Țîțaru, director adjunct în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. Așadar, o investiție de peste 50 miliarde de lei.
întins pe cîteva sute de metri pătrați, căminul de la Răchitoasa se vede de la șosea asemeni unui complex turistic. Toate corpurile de clădiri ce alcătuiesc căminul au acoperișul de culoare roșie. Un gard făcut din fier delimitează spațiul căminului.
La momentul cînd am ajuns noi acolo, totul părea în regulă. Un coridor lung de vreo 90 de metri, avînd de-o parte și de alta ușile de intrare fie în cabinete, fie în camere sau în toalete. Dormitoarele erau mobilate, dotate inclusiv cu dulapuri pentru haine, iar păturile și cuverturile erau aranjate frumos, pe paturi. Luminile funcționau bine, la fel și apa curentă. Pînă și aparatura medicală din cabinetul de kinetoterapie era pregătită pentru eventualii clienți. Sălile de mese erau în regulă, iar bucătăria mi-a lăsat impresia uneia de la un hotel de lux. „în majoritatea camerelor vor fi montate televizoare. Nu în toate”, a explicat unul dintre angajați.
Afară, a mai fost construită și o capelă. Cel puțin aceasta a fost prima impresie, la vederea unei cruci negre, așezată pe frontispiciul clădirii. „Acolo va fi morga”, a explicat un alt angajat. întrebat unde va fi cimitirul, ținînd cont că majoritatea bătrînilor ce vor fi cazați aici vor avea vîrste de peste 60 de ani, angajații au spus că, inițial, au vrut să-l așeze la marginea complexului. Dincolo de gard. Dar nu s-a putut. „Cei de la Uniunea Europeană au afirmat că nu sînt de acord să fie așezat cimitirul așa de aproape. Au explicat că prezența crucilor și a mormintelor ar putea să-i deprime pe bătrîni. Așa că, pe morți o să-i înmormîntăm în cimitirul satului”, ne-a mai zis omul. Angajații pe care i-am întîlnit nu au putut să ne dea prea detalii despre ziua cînd bătrînii vor ajunge în noul sediu. Trecerea de la frumusețea visului elvețian, dacă e să ne gîndim la principalul donator, la realitatea românească a fost dură. De ce nu se mută bătrînii în noul sediu, lăsînd mănăstirii soarta și menirea ei de veacuri? Aceasta este întrebarea la care preotul călugăr Eftimie, cel care se ocupă de mănăstirea Răchitoasa, nu poate da răspuns. Sfinția sa așteaptă. La fel ca și cei care doresc binele pentru cei o sută de bătrîni.
Pentru primarul din Răchitoasa lucrurile sînt simple. „Bătrînii se vor muta la 1 august. Vrem să facem o inaugurare frumoasă, la care să-i invităm și pe domnul prim-ministru, și pe domnul președinte. âi puteam muta și pînă acum, dar nu se poate, pentru că mai au nevoie de o magazie pentru alimente și o gospodărie anexă. Dar la 1 august se vor muta”, a dat asigurări repetate Ioan Zorilă, primarul comunei Răchitoasa.
Nu atît de simple sînt lucrurile pentru cei de la Direcția Generală de Asistență Socială. „Nu depinde de noi. Depinde de constructor. S-a semnat un proces verbal de recepție, dar mai există obiecții la recepția finală, cu privirea la calitatea lucrărilor executate. între acestea se află și faptul că șapa nu a fost lăsată să se usuce cît trebuie și au apărut denivelări pe linoleum, sînt porțiuni care nu au fost văruite cum trebuie… Sînt chestiuni importante, din punctul nostru de vedere”, ne-a explicat Dana Țîțaru, director adjunc, responsabil cu bătrînii, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Precizăm că, între noile standarde se numără și interzicerea mochetei pe jos, pe motiv că acestea poartă viruși. Iar în unele dintre cabinetele din noul sediu pentru bătrîni există și mochete.
Pentru constructorul căminului, care nu neagă unele mici nereguli, nu există, totuși, probleme înce privește mutarea bătrînilor. „Am primit o listă cu observații, cu privire la lucrări. Dar o să le rezolvăm. Personal, săptămîna viitoare voi lua o echipă și ne vom deplasa acolo, pentru a vedea despre ce e vorba. Dar nu înțeleg de ce nu se mută bătrînii în noul sediu? A fost și o comisie de recepție și nu s-au remarcat probleme atît de mari. Din contră, lucrarea a fost apreciată. Personal, nu cred că există motive pentru a împiedica mutarea bătrînilor”, a afirmat inginerul Vasile Deju, din cadrul firmei Conimpuls. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.