Camera de Comerț și Industrie, prin Centrul de Târguri și Expoziții organizează, în perioada 11 – 15 septembrie, la Central Plaza Bacău, noi ediții ale și Târgului de produse tradiționale.
La Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte vor fi prezente, în calitate de expozanți, peste 70 de firme din întreaga țară, care vor prezenta și vor oferi spre vânzare confecții de sezon pentru adulți și copii, încălțăminte și produse de marochinărie, dresuri și lenjerie intimă, confecții din piele și blană, articole pentru copii, jucării, cosmetice, bijuterii și artizanat.
La Târgul de produse tradiționale vor putea fi achiziționate produse românești de calitate, care provin din fermele și gospodăriile țărănești, precum și de la micii producători – preparate din carne, brânzeturi, dulciuri și miere de albine, produse de patiserie, vinuri și ulei de măsline.
Programul de vizitare este, zilnic, între orele 10,00 – 20,00, iar accesul vizitatorilor este gratuit. (Petru DONE)

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.