Campania de informare a fermierilor cu privire la posibilitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare din fonduri europene continuă astăzi, 29 februarie, în localitățile Motoșeni și Itești. Luni, 3 martie, echipele de specialiști vor fi în Odobești, Moinești și Luizi Călugăra.
Cele patru instituții agricole care coordonează politicile agricole ale statului român și ale Uniunii Europene în județul Bacău, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR), sucursala Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Oficiul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Oficiul Județean de Consultanță Agricolă, au început o nouă campanie de informare a agricultorilor din județ. Campania se derulează în lunile februarie și martie și vizează întîlniri de informare a viitorilor fermieri cu privire la susținerea agriculturii și dezvoltării rurale, sprijinul financiar care se acordă producătorilor agricoli în anul 2008, bunele condiții agricole și de mediu GAEC (Good Agriculture and Environment Conditions) și Programul Național pentru Dezvoltare Rurală: 2007 – 2013. Directorii din cele patru instituții au împărțit județul în șase zone, în care vor fi prezenți la întîlnirile cu agricultorii. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.