Campioanele sînt de nerecunoscut

Administrator

VOLEI FEMININ – TURNEU FINAL: După ce au și-au dominat cît se poate de clar partenerele de întrecere în prima parte a campionatului, reușind 17 victorii în 18 meciuri, voleibalistele de la Știința n-au mai abordat cu aceeași determinare primul turneu play-off, început vineri și încheiat ieri, la Piatra Neamț. Plecată din postura de lideră și de prim-favorită la cîștigarea unui nou titlu național, Știința, campioana en-titre, a înregistrat două înfrîngeri în primele două zile ale turneului nemțean. Prima surpiză neplăcută a fost eșecul de vineri, 2:3, în fața dinamovistelor. Sîmbătă, în derby-ul campionatului, Știința a avut meci cu Rapid, vechea sa rivală. A avut meci dar n-a putut face față și a pierdut fără drept de apel în fața unei echipe giuleștene mai motivată ca oricînd și care a evoluat aproape fără reproș. Scorul este elocvent: Știința – Rapid 0:3 (20-25, 13-25, 21-25). Cu excepția ultimului set, în care „studentele” s-au agățat cît de cît de partenerele de întrecere, meciul a fost controlat bine de rapidiste, care au condus în permanență pe tabela de marcaj. Cel puțin, diferența de scor de la finalul setului al doilea scutește prea multe comentarii. Din tabăra băcăuană s-au remarcat, prin dorința de a-și face meseria așa cum trebuie, Tatiana Boskovici și Bianca Toma, cea din urmă menționată fiind introdusă în joc la începutul setului secund. La polul opus s-a situat masiva Hatinova, aproape nulă în atac și cu doar trei reușite pe parcursul meciului. Și ca tacîmul să fie complet, Mitrovici, principala realizatoare de puncte a Științei în primul set, a cedat nervos la un moment dat, cînd a fost înlocuită, și nu și-a mai revenit. în aceste condiții, rapidistele au avut cale mai mult decît liberă către victorie. O mică revoltă a băcăuancelor a avut loc spre finalul setului al treilea, cînd s-au apropiat la 19-21. A fost doar un foc de paie.

Federația își bate joc de volei

Mică și înghesuită, sala de sport din Piatra Neamț este improprie pentru găzduirea unui turneu final de campionat național. Neomologată pentru întreceri de nivel continental, motiv din care echipa masculină de handbal din Piatra a disputat, cu cîțiva ani în urmă, partidele din cupele europene la Sala Sporturilor din Bacău, sala din Piatra are însă avizul Federației Române de Volei. Mai mult, gazdele au obținut permisiunea de a limita și mai mult spațiul prin amplasarea de panouri publicitare în imediata apropiere a suprafeței de joc. Clar este că toate echipele joacă în aceleași condiții, astfel încît beneficiază de același tratament anormal. Următorul pas ar fi montarea de garduri sau mantinele chiar pe liniile care delimitează spațiul de joc. în acest fel s-ar crea o intimitate de invidiat între partenerele de întrecere, mai ceva ca între oile îngrădite în țarc. Dar, ce mai contează? Federația e fericită că are ocupație și că treaba merge brici.
Altfel, suporterii nemțeni au încurajat rapidistele cu atîta foc încît credeai că toate s-au născut la Piatra. Dar nu de asta au pierdut meciul băcăuancele, ci din cauza lor.

Maletici s-a accidentat grav

La mijlocul setului al treilea, cînd scorul era 12-11 pentru Știința, Stania Maletici s-a accidentat grav la genunchiul stîng și a fost scoasă pe brațe la margine terenului. Imediat i s-au acordat primele îngrijiri medicale posibile, între care comprese cu gheață și bandajare, iar la finalul meciului a fost supusă unei investigații medicale amănunțite. Cert este că Maletici va fi indisponibilă cel puțin la următorul turneu, dar există și neplăcuta variantă a ratării finalului de sezon.

Rapidul a preluat conducerea în clasament

După două victorii cosecutive, 3:1 cu Unic Piatra Neamț și 3:0 cu Știința, Rapidul a preluat conducerea în clasament în detrimentul echipei băcăuane, lidera de pînă sîmbăta trecută. în celelalte partide disputate vineri și sîmbătă s-au înregistrat rezultatele: Știința – Dinamo 2:3, Unic – Dinamo 3:2. Ieri, în ultima zi a turneului de la Piatra Neamț, au jucat Dinamo cu Rapid și Unic cu Știința.
în derby-ul de sîmbătă al campionatului primele două clasate au ieșit la joc cu:
Știința: Polishchuk – Truță, Mitrovici, Boskovici, Maletici, Hatinova / Țolișteanu (libero). Au mai jucat Toma și Anghel;
Rapid: Mincă – Cîrstoiu, Martin, Bojilova, Marcovici, Topici / Hîncu (libero). (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.